Călin Popescu Tăriceanu: Guvernul să respingă raportul MCV

Data publicării:
CALIN POPESCU TARICEANU AGERPRES

Cei de la Comisie nu au capacitatea de a analiza, ca atare doamna ministru recunoaște că raportul conține o serie de erori. Guvernul stă complezent... să asiste ca raportul sa conțină greșeli, omisiuni, să fie dezechlibrat din foarte multe puncte de vedere, să fie politic în loc să fie tehnic”, a spus Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului.

În raportul MCV publicat în urmă cu o săptămână de Comisia Europeană, Parlamentul era criticat pentru faptul că nu a făcut progrese. Aleşii sunt puși la zid pentru piedicile pe care le pun anchetelor, atunci când refuză ridicarea imunităţii unor deputaţi sau senatori.

O reacție în acest sens a avut și ministrul Justiției, Raluca Prună.

Eu sper ca Parlamentul, ca membrii Parlamentului să citească acest raport așa cum au făcut-o de fiecare dată și mai sper să ne putem așeza la masă astfel încât să putem discuta despre ce rămâne de făcut. Parlamentul și activitatea Parlamentului în ceea ce privește chestiunea imunităților e un subiect în care Comisia nu a putut constata un progres, Comisia spune ca mai sunt lucruri de făcut și din punctul acesta de vedere, da, e de datoria mea să discut cu Parlamentul și sunt sigură că fac și ei propria analiză”, a declarat ministrul justiției, Raluca Prună, întrebată dacă, după raportul Comisiei Europene privind aplicarea MCV, are să le transmită ceva parlamentarilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...