Omar Hayssam, închisoare 23 de ani și 4 luni

Data publicării:
omar hayssam 5917119-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei
Omar Hayssam a fost condamnat pentru răpirea unor jurnaliști în Irak.

În februarie anul acesta, magistrații Curții de Apel Ploiești au menținut, după rejudecare, pedeapsa de 23 de ani și patru luni de închisoare aplicată sirianului Omar Hayssam după contopirea celor trei pedepse definitive pe care acestea le avea și după aplicarea prevederilor noului Cod Penal. Hotărârea Curții de Apel Ploiești nu era însă definitivă și a fost atacată cu recurs la instanța supremă. 

Hayssam mai este judecat într-un dosar privind infracțiuni economice.

Omar Hayssam a fost condamnat definitiv în trei dosare, la 20 de ani, 16 ani şi, respectiv, trei ani, pentru răpirea celor trei jurnalişti, înşelăciune în cazul "Volvo" şi fraude în cauza "Foresta Nehoiu", sirianul fiind judecat în alte două dosare, pentru fuga din România şi pentru delapidare.

Omar Hayssam a fost trimis în judecată în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv, în lipsă, în 20 februarie 2008, la 20 de ani de închisoare. Hayssam a primit pedeapsa pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

Într-un alt dosar, cunoscut ca "Volvo", în 26 mai 2010, Omar Hayssam şi cei doi asociaţi ai săi, Quasim Essa şi Mohamad Omar, au fost condamnaţi de Tribunalul Bucureşti la 16 şi, respectiv, 14 ani de închisoare pentru înşelarea mai multor firme de leasing. Aceştia au fost acuzaţi că au înşelat firmele de leasing cu capete de tractor Volvo, pe care le-au exportat cu acte false în Siria şi Egipt.

Sentinţa a fost atacată la Curtea de Apel Bucureşti, care a menţinut decizia Tribunalului Capitalei. Ulterior, avocaţii celor trei au contestat decizia Curţii de Apel Bucureşti la instanţa supremă, care în 22 noiembrie 2012 a dat o decizie definitivă în acest dosar, menţinând condamnările dispuse de instanţele inferioare.

Omar Hayssam mai are o condamnare definitivă, de trei ani de închisoare pentru fraudă, în dosarul "Foresta Nehoiu", dispusă în 29 iunie de instanţa supremă. Instanţele inferioare dispuseseră achitarea inculpaţilor din acest dosar.

Omar Hayssam a fost acuzat că a încheiat contractul de privatizare a societăţii Foresta SA Nehoiu (judeţul Buzău) şi apoi, în calitate de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi împreună cu Gheorghe Iosif, vicepreşedinte al Consiliului, a dispus, în octombrie 2001-iulie 2004, vânzarea activelor societăţii, mai ales terenuri.

Citiți și: Avocatul lui Omar Hayssam spune că o parte din infracţiuni s-au prescris

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri