Românii vor să își facă singuri legile

Data publicării:
munca firma angajat acte dosar contabil mediafax-1

La finalul anului trecut, peste o sută de mii de români s-au pus de acord să susţină un Cod al muncii care să răspundă nevoilor pe care le au angajatorii şi salariaţii. Ei propun ca orice concediere să nu mai fie făcută în baza evaluării exclusive a angajatorului, foştii salariaţi, concediaţi colectiv, să aibă prioritate la reangajare, iar contractele colective de muncă să fie reintroduse în legislaţie.

Proiectul a fost gândit cu ajutorul fostului ministru al muncii, Alexandru Athanasiu.

Alexandru Athanasiu, membru în Comitetul de iniţiativă: Ar fi prima iniţiativă cetăţenească din România, prima dată când s-ar utiliza acest mecanism şi dacă ar avea şi sorţi de izbândă, deci dacă ar fi adoptată, cred că ar da un impuls major într-un moment de neîncredere a populaţiei vizavi de clasa politică.

Documentul a fost deja verificat de Curtea Constituţională, care are o singură critică: trebuie eliminat articolul care modifică o normă fiscală.

Augustin Zegrean, președinte CCR: S-au adunat 150 de mii de semnături. Eu sunt foarte încântat că poporul a fost capabil să se organizeze să adune atâtea semnături să promoveze o inițiativă legislativă care e de mare interes.

Aceasta este cea de-a treia încercare a românilor de a-şi impune propria lege. Prima, iniţiată în 2004, viza educaţia, a doua, din 2009, sănătatea. Niciuna nu a ajuns lege. Una din cauza unor probleme cu semnăturile, alta, blocată la Senat.

Adrian Moraru, director adjunct IPP: Dacă ideile sunt valoaroase, ele pot să fie preluate până la urmă şi depuse ca amendamente sau ca iniţiative legislative de un partid. Parlamentarii nu au nicio obligaţie să le voteze.

Proiectul ar trebui să fie dezbătut de senatori în sesiunea din februarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri