C. T. Popescu: Sistemul care se zbate ca să-și apere corupții și privilegiile vrea să scindeze Justiția

Data publicării:
ctp ecran

Gegen die wand se spune în germană? Cu capul în perete? E a doua oară cu capul în perete, domnul Iohannis. Prima dată, v-am spus, cu Scutaru, când dă lecții altora cum să-și selecteze cadrele. Și a doua oară, acum”, a spus jurnalistul.

Dacă domnul Iohannis are o problemă atât de mare și este o problemă imensă pe care o creează acest domn Tăriceanu, acești domni senatori, care fac exact ceea ce justifică fraza de la începutul discuției noastre: Parlament constituit în vederea comiterii de infracțiuni. Pentru că îl apără pe toate căile pe acest domn Șova”, a menționat Cristian Tudor Popescu.

Vineri, Călin Popescu Tăriceanu a lansat un atac dur la adresa procurorilor DNA. Şeful Senatului se declară şocat de modul în care se fac arestările şi susţine că, în opinia sa, prezumpţia de nevinovaţie nu mai funcţionează.

Ce spune domnul Iohannis? Nu mai este nevoie de MCV, asta a găsit domnia sa să spună la Bruxelles. Cum nu mai este nevoie? Din nou, cu capul în zid. Cum nu mai este nevoie de MCV, când noi avem la nivelul politic cel mai înalt, al Senatului României, la nivelul celui de-al doilea om în stat, avem probleme atât de grave în ce privește atitudinea față de Justiție, atitudinea față de dreptate, atitudinea față de discriminare în raport cu simplii cetățeni, parlamentarii ca o castă privilegiată. Acești oameni se opun cu brutalitate Justiției. Și domnul Iohannis spune că nu e nevoie de MCV în continuare”, a subliniat el.

Despre întâlnirea președintelui Klaus Iohannis cu partidele parlamentare, Cristian Tudor Popescu a spus că e una „inutilă”.

Nu văd ce pârghie ar avea domnul Iohannis acum cu care să-i silească să-și schimbe atitudinea. Singura modalitate de contracarare a ceea ce au făcut este atacarea hotărârii publicate în Monitorul Oficial. Pentru că din nou au încălcat legea, nepublicând hotărârea prin care domnul Șova a fost salvat 'din ghearele DNA-ului'. Din nou această sintagmă obsesivă, DNA-ul care-i arestează. Nu îi arestează DNA. E vorba de judecatori, de magistrați, nu a decis niciun procuror din țara asta n-a decis arestarea cuiva. Toate arestările sunt decise de către judecători. De unde această sintagmă continuă de atac, 'arestează DNA-ul'? De ce? Pentru că cei care constituie acest sistem vor să separe justiția, acest sistem care se zbate ca să-și apere corupții, privilegiile, banii mulți. Încearcă să scindeze Justiția, să pună tunurile pe DNA, lăsând judecătorii într-un con de umbră, nu-i atacă foarte clar, când de fapt judecătorii sunt cei care pronunță, cum este și foarte corect, arestările”, a concluzionat Cristian Tudor Popescu.

Citiți și
Cristian Tudor Popescu, despre pensiile speciale: Găină, Intotero, Gireadă, Urcaș, Antal, Cseke... ați auzit de ei?! Cum consideră ei că banii ăștia li se cuvin?
Cristian Tudor Popescu, despre încercările PSD şi PNL de a face parteneriate cu UDMR: Din păcate nu este posibilă o cotârceală, ca la câini
Cristian Tudor Popescu spune că Raportul Ponta-Tăriceanu e ca raportul dintre Nicolae Ceaușescu și Emil Bobu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri