Parlamentarii se întrec în inițiative care îi vizează pe pensionari și angajații de la stat

Data publicării:
haralambie

Mai puţini ani de muncă - la asta se reduc cele mai multe propuneri iniţiate de parlamentari dacă ne raportăm la Legea pensiilor. Ultima de acest gen, promovată de senatorul UNPR, Haralambie Vochiţoiu a iscat revolta colegilor. Propunerea se referă la reducerea vârstei de pensionare la 60 de ani pentru femeile care au muncit în condiţii grele şi majorarea cu 100% a punctajelor medii anuale pentru cei care au trudit în subteran.

Sunt niște propuneri strict populiste care nu au niciun fundament. Ca femeie, sigur că aș fi de acord, în principiu, ca vârsta de pensionare să fie diferită, mai ales în România, unde condiţiile de viață ale unei femei au fost altfel decât cele din occident. Dar știți și dumneavoastră că facem parte dintr-o uniune”, a spus Mariana Câmpeanu.

„Mă surprinde cinismul doamnei fostei ministru să ceară femeilor din România să lucreze până la 65 de ani. Ați fost un ministru incompetent, dacă spuneți că aderarea la UE ne produce dezavantaje”, a replicat Haralambie Vochițoiu.

Ideea a fost respinsă de senatori şi va ajunge pe masa deputaţilor. La fel se întâmplă cu cele mai multe propuneri de acest gen.

Cei de la PPDD militează pentru reducerea vârstei de pensionare femeilor care au copii, în timp ce PSD promovează reducerea stagiului de cotizare în grupa întâi de muncă de la şase la cinci ani. Iar PDL a iniţiat o propunere de scutire de plată a pensionarilor care datorează sume Casei Naţionale de Sănătate, din motive care nu le sunt imputabile.

De altfel, de la intrarea în vigoare a Legii pensiilor, în 2010, aleşii au depus 50 de propuneri de modificare a acestui act normativ, dintre care 13 doar în 2014.

Specialiştii sunt de părere că pe români nu-i mai impresionează doar bunele intenţii.

„Cred că de fapt nu reușesc să mai păcălească multa lume, pentru că oamenii s-au învățat cu parlamentarii care sunt foarte generoși când e vorba să acorde niște beneficii fără însă să știe de unde vor lua resursele pentru asta”, a declarat Mircea Kivu, sociolog.

Un comportament similar îl au parlamentarii şi când vine vorba de Codul Muncii. Mai puţine modificări în ce priveşte reglementarea efectivă a domeniului, dar mai multe zile libere pentru români. Anul acesta, conservatorii au propus ca Ziua Înălţării Domnului şi 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, să fie sărbători legale. PPDD îşi doreşte ca românii să stea acasă şi în a treia zi de Crăciun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri