Victor Ponta: „Mi-am lansat candidatura la Novaci, la Bengești, alături de oameni care reprezintă România adevărată”

Data publicării:
ponta la lansare

„Eu mi-am lansat candidatura pentru a fi președintele românilor la Novaci, la Bengești, alături de oameni care reprezintă România adevărată, nu România din cărți sau de la televizor”, a spus Victor Ponta, cu referire la zonele afectate de inundații pe care le-a vizitat.

„Am mers şi cu maşina şi cu trenul, unii ar zice ca am mers şi cu barca, am mers chiar peste tot, dar am cunoscut România şi pe români. Am strâns mâna a sute de mii de români”, a declarat el.

„Să fim conştienţi toţi că nu există victorie uşoară în alegerile prezidenţiale. Această regulă e valabilă oriunde în lume, iar la noi în partid, cu atât mai mult. Mai ales că în România instituţia prezidenţială are importanţă covârşitoare în arhitectura statului şi are o încărcătură emoţională profundă”, a spus Victor Ponta.

Oricât de slabi ar părea adversarii noştri, cât de vulnerabili ar fi, victoria nu va fi niciodată uşoară. Să nu uitaţi că vanitatea este cel mai grav păcat. Am văzut mulţi candidaţi, inclusiv la noi, de-a lungul anilor, care au crezut că sunt deja preşedinţi, să nu ne lăsăm înşelaţi de avansul de pe care îl avem şi să nu uităm că cel mai important lucru este să muncim şi să fim organizaţi şi că Victor Ponta va fi preşedinte atunci când se va număra ultmul buletin de vot şi rezultatul va fi oficial", a spus și vicepremierul Liviu Dragnea.

Social-democrații au început însă Consiliul Naţional în absenţa primilor doi oameni din partid, aflaţi în vizită în zonele afectate de ultimele inundaţii.

Au intonat imnul naţional, deşi absenţa protagonistului acestui eveniment nu i-a făcut foarte fericiţi. Au urcat la tribună şi l-au vorbit de bine pe cel care lipsea.

Cu Victor Ponta președinte vom putea construi România puternică. Așa să ne ajute Dumnezeu”, a spus vicepreședintele Rovana Plumb.

Îmi doresc ca viitorul președinte al României, dl. Victor Ponta, să sprijine așa cum o face din calitatea de prim ministru măsurile care vin în ajutorul clasei de mijloc”, a spus și președintele PC Daniel Constantin.

Cred că ne putem angaja, chiar dacă dl. Ponta nu este aici, că la toamnă îl vom sprijini și, chiar dacă nu ajunge la ședința noastră, vreau să îl asigurăm prin aplauzele duimneavoastră că va fi în toamnă președintele nostru”, a spus și vicepreședintele PSD Ecaterina Andronescu.

A fost momentul care a readus energia în sala din Craiova. Pentru că, la scurt timp, şi-a făcut apariţia şi cel ovaţionat.

Da, acesta este președintele de care România are nevoie, Victor Ponta”, a spus Ecaterina Andronescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri