Victor Ponta: Voi vota pentru ridicarea imunității fostului ministru Valerian Vreme. E singurul pentru care decide Camera Deputaților

Data publicării:
parlamentul romaniei crop ingust - mfax-1

Premierul spune că va vota pentru ridicarea imunităţii în cazul fostului ministru democrat-liberat Valerian Vreme, acuzat de DNA de abuz în serviciu în dosarul Microsoft.

„Nu vreau să fiu ipocrit. În Camera Deputaților este doar domnul Vreme, de la PDL. Eu votez da. Am văzut nota lui Vreme, după părerea mea a încălcat legea”, a spus premierul în emisiunea Jurnalul de Seară de la Digi24.

Nu la fel de tranşant este în privinţa colegilor săi de partid, ale căror nume apar în acelaşi dosar. Premierul susţine că nimeni nu se va opune procedurilor care ar duce la ridicarea imunităţi. Evită, totuși, să spună dacă va recomanda un vot pentru sau împotrivă.

Victor Ponta, despre dosarul Microsoft: Mă justific în presă pentru că m-a acuzat presa. DNA nu m-a acuzat de nimic

„La Senat vor fi audiați cei doi senatori. Da, cred că nu au nimic de ascuns. Eu sunt un tânăr politician, dar pentru un om ca domnul Atanasiu, ca doamna Andronescu, să fii târât în noroi, fără să fii întrebat, mi se pare că suntem nedrepţi faţă de cei care au dat dovadă de seriozitate. Justiția trebuie să-și spună cuvântul şi actele feroce ale lui Andronescu să fie pedepsite fără milă”, a spus Victor Ponta.

DNA a cerut aviz de la preşedinte, Senat, Camera Deputaţilor şi Parlamentul European pentru începerea urmăririi penale în cazul a nouă foşti miniştri care în perioada mandatelor ar fi săvârşit infracţiuni, în cazul licenţelor Microsoft pentru şcoli. Potrivit DNA, persoanele din Guvern, ministere şi din societăţile implicate în derularea proiectului privind licenţele Microsoft pentru şcoli au pretins 20 de milioane de dolari din cele 54 de milioane achitate de Executiv în cadrul contractului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri