Cursuri de supraviețuire, ignorate de SMURD. La Constanţa se fac simulări pentru catastrofe aviatice pe apă

Data publicării:
cursuri smurd

În primul rând, cursanţii sunt învăţaţi să nu intre în panică. Dacă elicopterul în care se află se prăbuşeşte în mare, trebuie să inspire aer şi să încearce să îşi ţină respiraţia cât mai mult timp, până când aparatul nu se mai mişcă.

Evacuarea se face prin fereastra din dreptul fiecăruia dintre ocupanţii elicopterului. Fiecare dintre ei scoate chederul, împinge geamul, apoi se eliberează din centura de siguranţă şi iese la suprafaţă.

Cursul de supravieţuire este foarte important mai ales pentru marinari, dar poate fi urmat de orice persoană care traversează marea sau un lac la bordul unui aparat de zbor.

Oficial, SMURD nu a apelat niciodată la CERONAV pentru a-şi instrui personalul.

Poate dintre cei de la SMURD, un medic sau un asistent medical sau un pilot au fost și au realizat cursuri la noi pe proprie răspundere sau cu bani din buzunar”, spune Emil Luca, director general adjunct la CERONAV.

Cursul de bază costă 780 de euro pentru cele trei zile de pregătire. Piloţii şi copiloţii SMURD urmează cursuri asemănătoare, în străinătate.

Dupa tragedia din Lacul Siutghiol, toate elicopterele SMURD de la serviciile din ţară au fost consemnate la sol, ca măsură de precauţie. Pentru cazurile de urgenţă sunt folosite elicopterele Ministerului de Interne.

Singurele aeronave care se mai ridică de la sol pentru misiuni de salvare sunt MI8 şI MI17. Asta până se va stabili că modelul Eurocopter 135 nu are probleme tehnice şi este sigur pentru zbor.

Într-o zi normală, fiecare elicopter SMURD avea cel puţin două misiuni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri