VIDEO. Învățătoare înregistrată când îi jignește pe elevi

Data publicării:
inva

„Mă, tu eşti normal, mă băiatule?! Nu poţi să fii la ritmul colegilor tăi! Du-te naibii în pregătitoare! Du-te în grădiniţă!”. „Vino dracului la catedră să te păzesc ca pe un copil mic. Vino! Soarele cui l-o făcut de copil! Jumătate de creier!”. Învăţătoarea îi vorbeşte astfel unui elev de şapte ani, nemulţumită că nu citeşte bine.

Pe femeie o lasă nervii repede şi ameninţă toată clasa: „Repet ce am zis şi ieri. Cred că vă mut gura la ceafă!”.

Înregistrarea a fost pusă la cale de părinţii unei fete care au aflat că elevii sunt traumatizaţi. Copila suferea cumplit.

„Îmi povestea că întotdeauna le spune „la naiba”, „să vă duceţi la dracu”. Se trezea noaptea din somn şi plângea. Până când a spus: „Vă rog nu mă mai duceţi la şcoală”, a povestit Sorin Gherman, tatăl unei fetițe.

Părinţii au făcut plângere la Inspectoratul şcolar şi doi dintre ei şi-au retras copiii de la Liceul de Muzică. Învăţătoarea a refuzat să dea ochii cu familiile elevilor, dar i-a explicat directorului de ce a fost nervoasă. 

„Doamna a spus că a avut probleme destul de grave familiale. Asta nu îi dă niciun drept să folosească cuvintele sau ce a folosit”, a spus Vasile Sândean, director la Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă”. 

Inspectorii şcolari îi vor audia pe învăţătoare şi pe părinţii care au reclamat-o, apoi vor anunţa dacă o sancţionează.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri