Visează să devină politişti, deşi părinţii lor şi-au pierdut viaţa în misiuni

Data publicării:
politie 09

Nicolae Popa nu a apucat să îşi cunoască tatăl. Înainte ca fiul său să vină pe lume, poliţistul din Sebeş şi-a pierdut viaţa în stradă. Dirija circulaţia, ca în fiecare zi, când o maşină l-a lovit mortal.

Soţul meu era mort când am născut. Aveam trei luni. Îi datorez totul. Sunt mândră de el şi sper ca toate mămicile să fie mândre ca şi mine”, a spus Daniela Roman, mama studentului. Toată copilăria lui Nicolae a fost marcată de poveşti despre tatăl său. Poartă numele lui şi visează să îi ducă mai departe misiunea.

„Era exact cum sunt eu. Semăn cu el. Am şi uniforma lui păstrată în dulap şi simt că e aproape de mine tot timpul”, a spus Nicolae Popa student al Academie de Poliţie. La fel ca Nicolae, alti doi tineri ai căror părinţi au murit la datorie au fost admişi fără examen la Academia de Poliţie. Băieţii au susţinut doar probele sportive şi psihologice.

„Stăteam când eram mic şi îl aşteaptam să vină de la muncă în uniformă, era mândria mea. Îmi lipseşte foarte mult şi toată familia nu a putut fi completă aici”. 

La rândul meu, am trăit această dramă, pe când aveam doar 10 ani. Tatăl meu, căpitan în Armata Română, și-a pierdut viața în unitate”, a spus ministrul de Interne, Gabriel Oprea. 517 tineri au intrat anul acesta la Academia de Politie. Emoţionaţi, dar cu fruntea sus, au pus pentru prima dată mâna pe arme şi au jurat să îşi apere ţara chiar cu preţul vieţii.

Printre studenţiii care peste trei ani se vad angajaţi ai Ministerului de Interne sunt şi mai bine de 100 de fete. Anul acesta peste 3000 de tineri s-au bătut pentru un loc de poliţist, jandarm, pompier sau ofiţer în penitenciare. 

Visează să devină politişti, deşi părinţii lor şi-au pierdut viaţa în misiuni

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri