Stațiunea Rânca, promovată cu gunoaie

Data publicării:
gunoaie ranca captura 30 08 2015


Autorităţile de la Rânca sperau că, atraşi de muzica trupei Iris, turiştii vor descoperi frumuseţea peisajelor din Masivul Parâng şi astfel vor veni mai des. Nu s-au grăbit însă să facă şi puţină curăţenie în zonă. Aşa se face că, în imediata apropiere a platoului unde urma să aibă loc spectacolul, tronau saci cu gunoaie.

În momentul în care vezi că s-au strâns nişte saci, mai ales că e chiar lângă scenă, trebuie să faci ceva.

„Aici vi se pare curat? Nu, dar aici sunt de vină şi oamenii, uitaţi-vă, le-au lăsat aşa şi au plecat.

Dacă ar fi mai ingrijit, mai curat, ar fi minunat, sa ştiţi”, spun turiștii.

Adrian Tudor, viceprimar Târgu Jiu: Nu este un aspect care să ne oprească să mai avem astfel de intiative in viitor. Avem o colaborare bună cu autoritățile locale și după orice concert va fi o ecologizare a zonei.

Problema gunoaielor nu este nouă la Rânca. Puţini proprietarii de pensiuni au contracte încheiate cu firmele de salubritate pentru că susţin că stau acolo doar câteva luni pe an. Iar în săptămâna care s-a încheiat, canalul colector a refulat şi dejecţiile s-au revărsat în centrul localităţii. Garda de Mediu anchetează acum dacă nu cumva unii hotelieri s-au branşat ilegal la reţeaua de canalizare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri