Ambasadorul României în Italia: „Am rămas impresionat”

Data actualizării: Data publicării:
george bologan ambasador italia la amatrice

Românii din Italia s-au mobilizat să doneze sânge pentru cei răniți în urma cutremurului din 24 august, a spus George Gabriel Bologan, ambasadorul României în Italia, la Digi24. Ambasadorul a povestit că s-a întâlnit cu o parte dintre supraviețuitorii seismului și cu familiile victimelor și i-a vizitat pe răniți. „Am rămas impresionat de puterea acestor oameni care, de fapt, trăiesc a doua viaţă”, a spus ambasadorul.

Cred, în acest moment, că toţi suntem responsabili unii de alţii. Pentru cei rămaşi e a doua viaţă, o viaţă a speranţei, şi ar fi bine să învăţăm că ceea ce contează în aceste momente şi nu numai, în general, e omenia şi sensibilitatea pe care o putem dezvolta unii faţă de alţii. Românii din Peninsulă s-au mobilizat să doneze sânge. Echipele ambasadei sunt permanent în teren şi în legătură cu românii din zonă”, a spis George Bologan.

El a vorbit și despre românii care și-au pierdut locuințele.

O parte dintre aceştia locuiesc la rudele din zonă sau, aşa cum se întâmplă și în cazul italienilor, s-au deplasat la Roma. De asemenea, unii dintre ei au speranţa de a se reîntoarce şi de a-şi relua viaţa normală. M-au impresionat foarte mult. Un gest de curaj şi de speranţă. E impresionant să vezi ce sens dau vieţii cei care au supravieţuit, chiar dacă o parte dintre ei se află în suferinţă. Cu siguranţă dau un alt sens timpului şi prezentului şi i-am văzut ataşaţi unii de ceilalţi, chiar dacă nu se cunoşteau până în acest moment”, a spus ambasadorul.

El a mai spus că o parte dintre românii care și-au pierdut viața în urma cutremurului vor fi înmormântați în Italia. Familiile care au decis repatrierea trupurilor românilor decedați vor fi sprijinite de statul român.

Ambasadorul i-a sfătuit pe românii din Italia „să stea la locul unde se află în acest moment. Nu se poate intra în zonele în care se escavează. Accesul e permis doar protecţiei civile italiene, forţelor de ordine, poliţiei, carabinierilor şi pompierilor. E foarte important în acest moment să dovedim solidaritate unii faţă de ceilalţi, să dovedim mult calm”, a adăugat el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri