Băicoi, oraşul înconjurat de deşeuri

Data publicării:
GettyImages-75550152

„Mi-a murit şi calul, l-am plătit. Şi câinii mor. De la ce mănâncă de acolo de la groapă, la o săptămână două”, a spus un localnic.

De ani de zile, locuitorii din Băicoi respiră praful şi mirosul urât venite, spun ei, de la depozitul de deşeuri aflat la marginea oraşului. Un depozit despre care tot oamenii spun că ar fi fost făcut pentru deşeuri din construcţii. Problema este că norii groşi ce se ridică din spatele gardurilor numai a ciment şi ipsos nu miros.

Nu putem să stăm la doi kilometri de miros, praf”, Haralambie Băicoianu, localnic din Băicoi.

Aşa se face că Băicoi, un oraş altădată curat, este acum prizonier într-o mare de mizerie.

Fosta groapă de gunoi a oraşului a fost umplută până la refuz şi abandonată în urmă cu câţiva ani, fără să fie ecologizată. Peste drum, este un depozit de deşeuri nepericuloase, unde ar trebui să fie depozitate doar materiale de construcţie. În aceeaşi curte, conform proiectului ar trebui să se deschidă un alt depozit, unde să fie neurtralizate deşeurile periculoase.

Oameni au auzit că una dintre substanţe ar fi lichid de foraj, o substanţă foarte toxică.

Noi nu vrem ca mâine sau poimâine să găsim nişte containere cu semnul ăla radioactiv, că vin acolo şi că tratăm. Cu ce? Cu argilă. Punem argilă peste sau nişte membrane. Asta este ideea”, a spus primarul din Băicoi, Ciprian Stătescu.

În schimb, reprezentanţii firmei îi liniştesc pe localinici.

Sunt excluse la tratare substanţele radioactive, explozive şi la tratare numai cele care se pretează inertizării şi inactivării”, Iuliana Murăşan, consultant de mediu.

Primarul din Băicoi refuză să elibereze autorizaţia de construcţie, chiar dacă există undă verde de la Garda de mediu.

Reprezentanţii Ecowell, firma care vrea să deschidă staţia de depozitare a deşeurilor periculoase, au vrut să-i consulte pe cetăţeni, dar au programat o întâlnire într-o zi şi la o oră greu accesibile localnicilor. S-au adunat doar câţiva şi nu s-a ajuns la nicio concluzie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri