Ce se va întâmpla cu averea lui Dinu Patriciu

Data publicării:
dinu patriciu kapitalism

Până la această oră nu există o informație clară privind averea lui Dinu Patriciu. Revistele economice din România au scris anul trecut că acesta avea o avere estimată la 190 de milioane de euro. O altă revistă scria că Dinu Patriciu administra bunuri și conturi în valoarea de 250 de milioane de euro.

La începutul acestui an, o revistă importantă din China îl situa pe Dinu Patriciu pe locul 597, la mijlocul clasamentului bogaților lumii, cu o avere estimată la 2,9 miliarde de dolari.

Potrivit legii, în situația în care nu există un testament valid, soția lui Dinu Patriciu ar primi o pătrime din avere, restul se va împărți în mod egal între cele două fiice.

În cazul existenței unui testament valid, atunci averea se va împărți în funcție de cum a decis Dinu Patriciu. Deocamdată nu s-au făcut publice informații despre existența unui testament.

La începutul lunii august, Judecătoria Buftea a decis să oprească procesul de divorț al lui Dinu Patriciu, pe motiv că acesta nu și-a mai susținut cererea.

DINU PATRICIU A MURIT ieri, la Londra, la vârsta de 64 de ani. El va fi înmormântat în capitala britanică. Acesta suferea de mai mulţi ani de cancer. De altfel, în decembrie 2012, el a fost supus unui transplant de ficat. Dinu Patriciu a fost unul dintre cei mai bogaţi, influenţi şi controversaţi oameni de afaceri şi politicieni din ultimii 25 de ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri