În război cu Fiscul. Patronii de pe litoral amenință că vor ține terasele închise de 1 mai

Data publicării:
hotel terasa litoral mediafax

Inspectorii ANAF au luat la picior litoralul pentru a vedea dacă noua lege a bonurilor fiscale este respectată sau nu. Patronii trebuie acum să justifice fiecare ban din casa de marcat. Dacă sunt găsiţi mai mulţi bani în casă, afacerea este închisă. Patronii sunt nemulţumiţi şi ameninţă cu soluţii radicale: de 1 mai turiştii nu vor avea unde să iasă la terasă.

De pe data de 1 până pe 2, cât ţine tot weekendul, toate unităţile de alimentaţie publică să facă o grevă şi să le închidă”, spune Sorin Mocianu, patron de restaurant.

Dacă ei au făcut o acţiune în forţă, atunci noi trebuie să le răspundem la fel”, spune și Iulian Gropoşilă, Preşedintele Patronatului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

„Este un abuz fără precedent, zic eu, desanturile care se fac, închiderea unei societăţi comerciale doar pentru simplul fapt că un ospătar are la el 50 de lei în buznar”, arată Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ a României.

Primele localuri s-au închis deja, după ce în casa de marcat s-au găsit mai puţini bani decât în bonurile fiscale.

„Nu poţi să ajungi să închizi o unitate, să laşi nişte oameni pe drumuri, vă dau exemplu cu ceea ce s-a întâmplat cu un restaurant unde 25 de angajaţi sunt pe drumuri acum, unitatea este scoasă la vânzare”, arată Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism.

Într-o singură noapte, inspectorii antifraudă au rupt amenzi de peste 80.000 de ei în cele 29 de cafenele şi restaurante verificate. În cele trei săptămâni de verificări, amenzile s-au ridicat la 190.000 de lei. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri