PROGNOZA METEO. De la temperaturi de vară la ploi și frig. Vremea se răcește începând de joi

Data publicării:
meteo frig ceata mediafax - 1- oct

În țară:

La noapte cerul va fi mai mult senin în mare parte din ţară. Câţiva nori şi ploi slabe vor apărea abia spre dimineaţă în nordul Moldovei. În zori temperaturile vor coborî până la zero grade în depresiuni, unde se poate forma brumă şi vor atinge 16 grade în Delta Dunării. Pe spaţii mici, în zonele joase, va fi ceaţă.

Mâine vremea va fi caldă în toată ţara, cu maxime cuprinse între 17 şi 25 de grade. Cu toate acestea, norii se vor înmulţi, mai ales în nordul şi în nord-estul teritoriului, unde va ploua slab, pe spaţii restrânse. Vântul va sufla cel mult moderat.

De joi vremea se răceşte accentuat, la început în est şi în sud-est, apoi şi în celelalte regiuni, aşa că spre sfârşitul săptămânii maximele nu vor mai depăşi 20 de grade pe nicăieri. În plus, ploile cuprind aproape toată ţara. În nord şi la munte se pot strânge peste 20 de litri de apă pe mp, iar la altitudini de peste 2000 de metri sunt posibile şi precipitaţii mixte.

În București:

La noapte cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab. Temperatura minimă va fi de 8-9 grade, mai coborâtă în zona preorăşenească spre 6 grade.

Mâine, locuitorii Capitalei se vor bucura de o zi în general frumoasă şi caldă. În orele amiezii termometrele vor indica până la 25 de grade, valoare cu 3-4 grade mai ridicată decât cea normală pentru începutul lunii octombrie. Cerul se va înnora spre seară, dar nu va ploua, iar presiunea aerului va începe să crească.

Aerul rece ajunge în zilele următoare şi în Capitală. Joi vor fi în jur de 18 grade, cerul va fi noros şi sunt aşteptate ploi slabe. De vineri norii se mai răresc, dar temperaturile rămân la fel de scăzute. Şi nopţile vor fi reci, cu minime sub 5 grade în weekend.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri