Reguli pentru clienții din taxi

Data publicării:
taximetrist

Cinci mii de pliante au fost tipărite pentru cei care merg cu taxiul. Acestea conţin informaţii utile pentru diverse situaţii.

„Găsim informaţi utile despre ce trebuie să ştim, despre ce tip de taxi să alegem, ce să nu alegem, în ce maşină să nu ne urcăm, obligaţii şi drepturi pe scurt, dar și ce să facem dacă ne sunt încălcate drepturile, la ce număr de telefon să sunăm şi ce proceduri legale avem de urmat”, explică Sorin Susanu - comisar-şef în Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor. 

„Mi se pare o idee bună, da, acum, taximetristul fiind şofer, are dreptul să zică ai voie sau nu în taxi să fumezi”, spune un client.

 „Ar trebui să fie egalitate, adică să aibă şi ei nişte reguli de respectat, dacă vor să fie respectaţi”, e de părere un tânăr.

Regulile impuse de autorităţi îi înfurie pe taximetrişti. Cu atât mai mult cu cât consideră nu nu toţi clienţii îi respectă. Mulţi vor să meargă cu taxiul pe distanţe mult prea scurte sau lasă mizerie în maşini.

„De multe ori chiar ei te invită la o discuţie, cât m-ar costa până nu ştiu unde sau nu acceptă să meargă şi ei cu ceasul şi vor să negocieze. Se poate ajunge la o discuţie la masă, atât din partea celor care sunt nemulţumiţi de noi, cât şi noi dacă suntem nemulţumiţi de clienţi, se poate face un pliant”, arată Lucian Gonţu - vicepreşedinte în Sindicatul Taximetriştilor Braşov. 

„Să nu vină cu sandwich-uri, să nu vină cu ...nu mi-ar place să vină cu câinele în maşină sau pisică fără să întrebe”, exemplifică un șofer de taxi.

„Dacă clientul ţi se pare dubios poţi să îl refuzi, chiar dacă nu e în stare de ebrietate sau chiar dacă nu are hainele murdare, dacă ţi se pare dubios ai voie să îl refuzi, aşa zice legea taximetriştilor”, spune un altul.

În Braşov sunt peste 1.400 de taximetre. De săptămâna viitoare, în toate maşinile care oferă acest serviciu de transport vor fi pliantele redactate de şefii de la Protecţia Consumatorilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri