Autostrada Cunţa - Sălişte. Construită de italieni, verificată tot de italieni

Data publicării:
autostrada lucrari agerpres-3

În urmă cu aproape două luni, Compania de Drumuri a pornit licitaţia pentru găsirea unei firme care să îi spună ce probleme mai sunt şoseaua de 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte. 300 de metri au fost deja demolaţi, după ce s-a găsit apă la 10 metri sub asfalt. Contratul va fi de 1,8 milioane de lei.

La licitaţie s-a înscris, însă, o singură asociere formată dintr-o firmă românească, Elite Consulting, şi două companii de inginerie din Italia: Erre VI.A şi Pro Iter. Potrivit propriei pagini de Internet, una dintre firme a fost anul trecut subcontractor al celor de la Salini Impregilo. A lucrat alături de constructorul autostrăzii Cunţa-Sălişte la un proiect din Italia cu o valoare 94 de milioane de euro.

Asocierea italo - română cere 1,66 de milioane de lei pentru expertizarea celor 22 de kilometri de şosea, adică 92% din cât estimase iniţial CNADNR.

Contracte atribuite între 90% şi 100% din valoarea estimată, cu un singur competitor. Aceste contracte vor intra în activitatea noastră de monitorizare şi vor face obiectul unor acţiuni de control ex-post, pentru a verifica şi noi dacă ceea ce a gândit şi a evaluat autoritatea contractantă şi comisia de evaluare sunt conforme cu legislaţia în vigoare”, spune Bogdan Puşcaş, preşedinte ANAP.

După primele 3 luni de la începerea contractului vor urma alte 12 luni, necesare pentru instalarea sistemului de monitorizare a zonelor cu instabilitate a terenului, anunţă Compania de Drumuri.

Cei 22 de kilometri de şosea de mare viteză dintre Cunţa şi Sălişte au fost închişi în septembrie anul trecut pentru reparaţii. De reconstrucţia celor 300 de metri demolaţi lor se ocupă acum angajaţii Companiei de Drumuri.

Ştim exact ce avem de făcut acolo. Se lucrează acum. În momentul de faţă sunt lucrări pregătitoare la terenul de fundare. Termen de punere în funcţiune a autostrăzii - luna septembrie”, a declarat la DigiFM Cătălin Homor, directorul general al CNADNR.

Compania de Drumuri a rupt contractul cu italienii de la Impregilo Salini la începutul acestui an, după ce a constatat că la autostradă s-a lucrat fără a se respecta proiectul tehnic şi cu materiale de slabă calitate. Culmea este că tot italienii au fost cei care s-au adresat instanţelor de arbitraj pentru despăgubiri.

Bucata de 22 de kilometri dintre Cunţa şi Sălişte a costat peste 600 milioane de lei, fără TVA, bani din care firma italiană a încasat 94%. Construcţia face şi obiectul unui dosar al DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri