500.000 de vite, 15 milioane de oi şi 10 milioane de porci. Cum poate scumpi consumul din China carnea românească

Data publicării:
vaci

În momentul în care România va începe să exporte vaci în China, carnea s-ar putea scumpi în galantare. Cererea din China deja a săltat preţul cărnii de vită în Statele Unite la cel mai ridicat nivel din ultimii 27 de ani. Cu un nivel de trai tot mai ridicat, chinezii sunt dispuşi să ofere oricât ca să mănânce carne occidentală. Nu că la ei în ţară nu ar avea ferme, dar nu au suficiente, aşa că trebuie să cumpere animale din străinătate.

Chinezii vor să cumpere din România 500.000 de vite, 15 milioane de oi şi 10 milioane de porci. Deşi o comandă atât de mare îi va ajuta pe fermieri, consumatorii români de carne s-ar putea să nu fie chiar atât de fericiţi, căci preţurile ar putea creşte. În Statele Unite, carnea de vită deja a fost scumpită de cererea masivă venită din partea chinezilor. Iar din România, există deja fermieri care vând oi în China la un preţ mult mai mare decât în ţară.

Daca cererea chineză pentru carne românească va fi atât de mare pe cât se anunţă, procesatorii, carmangeriile şi supermarketurile nu vor avea de ales. Fie le vor plăti acelaşi preţ mare pe care îl achită şi clienţii din China, fie vor aduce carne de afară. În ambele cazuri, carnea ar urma să se scumpească.

În ultimele decenii, consumul de carne de vită în China a crescut vertiginos, în paralel cu nivelul de trai. Şi dacă acest ritm se va menţine, chinezii vor ajunge să consume mai multă carne de vită decât americanii.

O soluţie pentru menţinerea preţurilor sub control ar fi mărirea fermelor din România şi din Occident. Însă, câtă vreme au cerere, fermierii nu au nici un interes să crească mai multe animale şi să ducă ducă preţurile prea jos.

Carnea s-ar ieftini doar în cazul în care ar creşte concurenţa între fermierii occidentali şi cei chinezi, care cumpără tot mai mulţi producători străini de carne, cereale şi alte alimente. Iar tranzacţia cea mai importantă a fost preluarea gigantului american al cărnii de porc, Smithfield, de către compania chineză Shuanghui International. Conducerea Shuanghui a fost recompensată cu bonusuri totale de 600 de milioane de dolari pentru ducerea la bun sfârşit a acestei preluări.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri