Filierele prin care imigranţii ajung în UE. Dan Dungaciu, la Digi24: UE percepe acest tip de ameninţare ca fiind cel mai mare pentru proiectul european

Data publicării:
dan dungaciu

„Împotriva lor (a filierelor – n.r.) se referă la două categorii: a celor care vin şi a celor care îi ajută să vină în UE. Ambele sunt percepute ca provocări şi ca ameninţări la adresa UE. Am mai vorbit despre iluzia Schengenului pentru state ca România şi Bulgaria - ar însemna deschiderea unei linii terestre directe dinspre Grecia, adică oricine intră în Grecia ar putea ajunge nestingherit în mijlocul Uniunii Europene. Chestiune care acum nu se va pune. Schengen pentru România cel puţin pe cale terestră e o poveste îndepărtată.

Din păcate, în acest moment UE nu poate să adopte nicio măsură decisivă pentru a soluţiona această chestiune. Temerile europenilor nu sunt europene, sunt mai degrabă naţionale deocamdată. Comunităţile europene sunt comunităţi naţionale şi fiecare se apără mai degrabă pe sine decât întreg continentul. De aceea nu există un consens, vor fi măsuri de conjunctură, diverse tipuri de intervenţii care să blocheze aceste reţele, dar nu măsuri decisive.

Din nefericire, este extrem de dificil de abordat acest caz. Cei care spun că UE trebuie să îşi intensifice măsurile de salvare... trebuie să ştim ce se va întâmpla cu cei care vor fi salvaţi, unde vor ajunge ei?

Nu există deocamdată o strategie europeană. Din nefericire sunt doar soluţii de conjunctură, dincolo de emoţionalitatea pe care o vedem afişată pe ecrane. UE percepe acest tip de ameninţare ca cea mai mare pentru proiectul european, de la constituirea lui”, a declarat Dan Dungaciu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri