VIDEO. Iarna a pus stăpânire pe Bulgaria. Zeci de drumuri sunt impracticabile

Data publicării:
bulgaria vreme

Iarna a pus stăpânire pe cea mai mare parte a Bulgariei aproape peste noapte.

În cea mai mare parte centrul şi nordul ţării a nins fără încetare, în mai multe zone stratul de zăpadă depăşeşte 30 de centrimetri.

Zeci de copaci s-au rupt sub greutatea zăpezii. La fel şi câteva linii de medie sau înaltă tensiune, ceea ce a lăsat în beznă şi frig mai multe localităţi.

mai multe drumuri circulaţia se circulă foaarte greu, fiindcă vizibilitatea e redusă sub 20 de metri şi foarte mulţi şoferi bulgari au fost luaţi pe nepregătite.

Ore în şir, mai multge porţiuni de pe Autostrăzile Tracia şi Hemus au fost închise în ambele sensuri de mers. Şi navigatorii au probleme, atât pe Dunărae, cât şi pe Marea Neagră.

Locuitorii din Sofia s-au trezit peste noapte cu iarna la uşă. La prorpiu, pentru că stratul de zăpadî are aproape 10 centrimetri.

Meteorologii nu au veşti bune nici pentru orele următoare. 13 provincii din centrul şi nord - estul Bulgariei rămân sub cod galbne de precipitaţii şi vânt puternic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...