Alerta de tsunami din Papua Noua Guinee a fost anulată

Data publicării:
alerta tsunami

Actualizare ora 9.05. Centrul de alertă pentru tsunami din Pacific a anulat luni dimineață avertismentul unui tsunami anunțat cu câteva ore înainte în urma cutremurului cu magnitudinea de 7,5 care s-a produs în cursul dimineții în Papua Noua Guinee, relatează EFE, citat de Agerpres.

Totuși, centrul a indicat într-un comunicat că în următoarele ore s-ar putea produce mici valuri precum cele de câțiva centimetri înregistrate în apropierea portului Tarekukure din insulele Solomon, la 450 de kilometri distanță de epicentrul seismului.  

Epicentrul seismului a fost în Oceanul Pacific, la o adâncime de 33 de kilometri, în apropierea oraşului Rabaul, din nord-estul ţării. Au urmat şi două replici, de magnitudini 5,7 şi 5.

La scurt timp după seism, a fost emisă şi o alertă de tsunami, fiind aşteptate valuri de până la trei metri în unele zone litorale din Papua Noua Guinee şi din Insulele Solomon.

Până acum nu au fost raportate pagube materiale, deşi cutremurul a durat mai bine de cinci minute, potrivit martorilor.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri