SIRIA. SUA trimit arme rebelilor. UE spune că atacurile Rusiei sunt periculoase

Data publicării:
bombardament siriaGettyImages-457549064-1

Soldaţii sirieni au reuşit să preia controlul asupra mai multor localităţi din provincia Latakia din nord-vestul ţării. Ofensiva la sol este susţinută din aer de către avioanele şi elicopterele ruseşti.

Acelaşi scenariu s-a repetat şi în provincia Hama, la est de Latakia. Infanteria şi blindatele siriene au avansat la sol, iar aviaţia rusească a bombardat din aer poziţiile ocupate de islamişti.

Generalul Ali Muaeeb, purtător de cuvânt al armatei siriene: Am ucis un număr mare de terorişti şi am distrus multe blindate.

UE: Bombardamentele ruseşti sunt periculoase

De la Luxemburg, şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, a afirmat că bombardamentele ruseşti în Siria sunt periculoase, deoarece nu sunt coordonate cu alţi actori din zonă şi că nu mereu vizează Statul Islamic şi alte grupări teroriste. În schimb, oficialul european a îndemnat Moscova să pună presiuni pe Damasc astfel încât să aibă loc schimbări politice.

Federica Mogherini, şefa diplomaţiei Uniunii Europene: Trebuie să subliniez rolul pe care Rusia îl poate juca în exercitarea de presiuni ca să implice regimul în procesul politic. Acesta este rolul semnificativ pe care Rusia poate să-l joace.

Al-Nusra cere răzbunare pentru atacurile Rusiei

Intervenţia în forţă a Rusiei a provocat furie în rândurile Frontului al-Nusra, o grupare afiliată al-Qaida şi care luptă contra lui Bashar al-Assad. Liderul islamiştilor a cerut susţinătorilor săi să intensifice atacurile asupra localităţilor locuite de alawiţi, minoritatea din care face parte familia Assad şi mare parte din liderii de la Damasc. Şeful al-Nusra spune că până acum aeronavele ruseşti au lovit doar civili şi pe cei care luptă împotriva lui Bashar al-Assad, în timp ce teroriştii Statului Islamic au scăpat neatinşi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri