Statul Islamic a cucerit 60 de sate în doar trei zile

Data publicării:
terorism lupta

Bătrâni duşi pe braţe, mame cu bebeluşi în braţe, copii de numai câţiva ani epuizaţi de orele de mers pe jos. Imaginile dramatice au fost fimate la un punct de trecere a frontierei între Siria şi Turcia. Zeci de mii de refugiaţi kurzi şi-au părăsit casele după ce teroriştii din Statul Islamic le-au cotropit satele. Oamenii caută acum salvarea în Turcia. Unii au cărat cu ei puţinele lucruri pe care le-au putut strânge din case, alţii au venit doar având copiii de mână, însetaţi şi înfometaţi. Este o dramă umanitară, avertizează ONU, care se agravează cu fiecare zi.

În Turcia, sunt aproximativ 1,6 milioane de refugiaţi, iar acum e un nou val de 100.000 şi, sinceră să fiu, nu ştiu unde se va opri numărătoarea. Nu ştim ce le rezervă viitorul”, spune Carol Batchelor, reprezentantul ONU în Turcia.

Turcia a păstrat deschisă graniţa pentru a permite oamenilor să se refugieze din calea atacurilor comise de terorişti. În zonă s-au înregistrat, însă, şi confruntări între forţele de ordine şi populaţia kurdă din Turcia, care a organizat un protest în semn de solidaritate cu kurzii din Siria.

Protestatarii au cerut guvernului de la Ankara să se implice în lupta împotriva jihadiştilor şi să oprească înaintarea lor în zonele locuite de kurzi în Siria. Luptătorii Statului Islamic vor să controleze întreaga regiune de la graniţa cu Turcia şi să extindă teritoriul califatului decretat de ei, care acum include şi zeci de localităţi din nordul Irakului. 40 de ţări au anunţat că vor lua parte la coaliţia internaţională condusă de Statele Unite împotriva teroriştilor. Aviaţia americană bombardează deja de câteva săptămâni poziţiile Statului Islamic din Irak şi se pregăteşte de raiduri şi în Siria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri