Statisticile Ligii 1. Un singur fotbalist a jucat în toate cele 34 de etape sau meciul cu un singur român

Data publicării:
267544 267544 guilherme

 

Guilherme, fundașul Petrolului, este singurul jucător care a fost pe teren în toate minutele celor 34 de etape, unic integralist între cei 586 de jucători care au evoluat în ediția 2013-2014.

În vârstă de 24 de ani, Guilherme l-a devansat în ierarhia integraliștilor pe coechipierul și conaționalul său, portarul Pecanha. Acesta a fost integralist în 33 de partide din trecuta ediție a Ligii 1.

Dintre cei 586 de jucători care au prins minute în campionat, 199 au fost străini, un record pentru prima divizie din România. Petrolul și CFR Cluj au avut cei mai mulți jucători din afara granițelor, câte 20, în vreme ce la polul opus s-a aflat Viitorul, cu doar trei, scrie Digi Sport.

Au fost jucători din 57 de țări în Liga 1, cei mai mulți, 29, fiind brazilieni. Alți 24 au fost portughezi, iar 14 din Franța.

Cum e și normal, cei mai mulți străini pe teren au fost la meciul CFR Cluj - Petrolul, 1-1, 21, iar cei mai puțini la FC Botoșani - Săgeata 1-1 și Corona - Viitorul 0-4, câte unul.

Steaua, echipa care a dominat acest sezonul de Liga 1, a câștigat al 25-lea titlu din istoria clubului și al doilea consecutiv în „era Laurențiu Reghecampf”.

Astfel, trupa din Ghencea a terminat sezonul cu cel mai bun atac (71 de goluri marcate), cele mai puține goluri primite, la egalitate cu Petrolul (20), dar și cu cei mai mulți fotbaliști marcatori (20).

În total, în sezonul trecut s-au marcat 727 de goluri în cele 34 de etape, ceea ce înseamnă o medie de 2,38 de goluri pe meci. Suma totală este mai mică în comparație cu ultimele două sezoane: 816 goluri (2012-2013) și 748 (2011-2012).

Etapa cu cele mai multe reușite a fost runda cu numărul 28, cu 35 de goluri, în timp ce în etapa a 27-a s-au marcat cele mai puține: 9.

437 de goluri au fost înscrise de echipele gazdă: 405 în repriza a doua, 79 din penalty, 128 cu capul iar alte 124 în urma unor șuturi din afara careului mare.

Alte cifre statistice ale sezonului recent încheiat

Cel mai slab atac: Corona (20)

Cele mai multe goluri primite: Corona (69)

Cele mai multe minute fără gol marcat: Corona (591)

Cele mai multe minute fără gol primit: CFR Cluj (538)

Cel mai rapid gol: Budescu (etapa a 11-a, Astra - Dinamo 2-1, secunda 15)

240 de fotbaliști și-au trecut cel puțin o dată numele pe tabela de marcaj: cei mai mulți de la Steaua (20), cei mai puțini de la ASC Poli Timișoara (9)

Laurențiu Iorga este singurul jucător care a marcat pentru două echipe în stagiunea curentă: Oțelul și Astra, câte un gol.

Pe parcursul sezonului s-au înregistrat 67 de ”duble” și trei ”triple”. Autorii hattrickurilor au fost Budescu (FC Viitorul - Astra 0-4, în chiar prima etapă), Ogbu (CFR Cluj - Oțelul 7-2, etapa a 10-a) și Fulop (FC Botoșani - Pandurii 3-2, etapa a 28-a).

Liviu Antal este singurul jucător care a marcat în cinci etape consecutive, între rundele 11 și 15. El a marcat și în etapa a 16-a, dar între rundele 15 și 16, echipa sa a mai disputat restanța cu Concordia, scor 0-0.

Meciurile cu cele mai multe goluri: FC Vaslui - Corona 8-1 și CFR Cluj - Oțelul 7-2

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri