Inițiatorul legii dării în plată, Daniel Zamfir, a precizat la emisiunea „24 de minute” că nu pot fi introduse criterii pentru a stabili în ce condiții creditul la o bancă poate fi acoperit prin returnarea locuinței. Mai mult, deputatul a spus că se împotrivește stabilirii unui plafon pentru această lege pe motiv că ar fi discriminatoriu. Acuzat că argumentele pe care le aduce sunt populiste, deputatul a declarat că prin legea dării în plată vrea să restabilească echilibrul între bănci și cetățeni.

Embed:

Deputatul spune că nu se va ajunge în situații în care cetățenii să abuzeze de legea dării în plată, deoarece doar oamenii într-o situația disperată își dau casa.

Cetățeanul stabilește. Nimeni nu știe mai bine decât el când este sufocat de datorii. Darea în plată se face la inițiativa împrumutatului, atunci când el consideră că nu mai poate plăti. Nu există așa ceva. Un om nu este inconștient să renunțe la o casă, după ce a plătit garanția, 7-8 ani, să fie dispus să renunțe și la casă. Când va renunța la casă este cu adevărat într-o situație fără ieșire. E o ieșire dintr-un coșmar, numai că scopul acestei legi este să îi aducă la masa negocierilor, să îi pună pe o poziție cât de cât echilibrată. Nu putem să introducem acum niște criterii. Eu nu am văzut cetățeni să abuzeze băncile, invers sunt o mulțime de cazuri. Legea dării în plată asta face. Pentru managementul defectuos al băncilor să plătească tot cetățeanul?”, a spus Daniel Zamfir.

Daniel Zamfir a precizat că programul Prima Casă va continua și dacă legea dării în plată rămâne în vigoare, deoarece este garantat de stat.

De asemenea, deputatul a declarat că legea dării în plată nu se adresează categoriilor defavorizate.

Nu-i lege de protecție socială. Aici nu avem de-a face cu categorii defavorizate, aici sunt oameni activi, cu locuri de muncă, ale căror rate au crescut mult din cauza clauzelor abuzive, mai ales. Reechilibrează riscurile legea dării în plată. Îmi asum dobânda, fluctuația de curs, pierderea locului de muncă, banca nu își asumă nimic. Mi se pare corect și echitabil ca banca să își asume ipoteca”, a spus Daniel Zamfir.

Deputatul a acuzat mai mulți oameni de afaceri și politicieni că ar fi luat credite preferențiale, dar nu a putut proba aceste acuzații. De asemenea, Daniel Zamfir a precizat că a primit din partea Asociațiilor pentru protecția consumatorilor propunerea de a-i exclude pe cei cu credite negociate din legea dării în plată.

„Îmi propun cetătenii să-i eliminăm pe cei care au avut credite negociate, care au luat cu încălcarea normelor bancare cu dobândă de 1% și cu ocazia asta scăpăm de creditele lui Udrea, Truică, cei privilegiați. Cu ocazia asta am delimitat pe cei care au luat cu bună credință un credit și din nefericire au ajuns în situația de a nu mai putea plăti, vă spuneam exemplul acela un cetățean căruia îi permitea venitul să ia 150.000, acuma nu mai are venituri suficiente, nu se mai încadrează și atunci măcar știm o treabă, cei care au fost privilegiați în momentul ăla au luat cu dobândă 1%, oameni politici, bancheri, prietenii bancherilor. Sunt cei din BNR, Olteanu pe credite, Cinteză, băiatul lui Isărescu au luat în condiții de 1% dobândă privilegiată n-am spus că e ilegal să iei un credit în condiții privilegiate sunt în declarațiile de avere ale oamenilor dobândă de 1% mi-o asum. Există credite cu dobândă preferențială cu 1%. Dobânda de 1% mi-o asum, există credite cu dobânzi de 1%”, a spus Daniel Zamfir, dar nu a putut aduce o dovadă pentru a-și susține declarațiile, deși moderatorul i-a cerut acest lucru.  

Între moderatorul Claudiu Pândaru și Daniel Zamfir a izbucnit o discuție când primul i-a reproșat deputatului că este populist. Remarca jurnalistului a venit după ce, întrebat dacă a realizat un studiu de impact pentru această lege, deputatul a replicat că singurul studiu pe care l-a prezentat comisiilor din Parlament este cel care a arătat că peste 30 de persoane s-au sinucis din cauza datoriilor.

Deputatul a precizat că prin această lege vrea să îl aducă pe cetățean la masa negocierilor cu creditorii.

Întrebat de ce nu clarifică legea, astfel încât să nu se ajungă în situația de a fi contestată, deputatul a precizat că legea nu a fost scrisă „la un șpriț”.

Eu nu sunt bancher, dar legea asta nu a fost scrisă pe un colț de masă, la un șpriț. A fost scrisă de profesorul universitar în drept comercial Gheorghe Piperea, a fost trecută în 11 comisii ale Parlamentului a fost asumată alături de mine de 157 de parlamentari. E de un an în dezbatare publică, nu e o joacă, e un proiect de lege care de un an ține agenda publică”, a spus parlamentarul.

Legea dării în plată este unul dintre cele mai dezbătute proiecte legislative. Reprezentanții Băncii Naționale a României și cei ai băncilor comerciale avertizează că, daă această lege va fi aprobată, avansul la creditele ipotecare ar putea crește chiar și la 40%, iar programul Prima Casă va fi „îngropat”.

Pe de altă parte, susținătorii proiectului spun că darea în plată este o lege de protecţie a consumatorului. Din cauza crizei financiare, prețul locuințelor a scăzut, iar evoluția cursului valutar a dus la imposibilitatea multor români de a-și plăti ratele, mai ales în cazul creditelor în franci elvețieni. Băncile ar trebui să împartă aceste pierderi cu clienții, mai spun susținătorii proiectului.

Legea dării în plată a fost adoptată de Senat. Proiectul prevede că cei care nu-și mai pot plăti ratele pot ceda băncii locuințele și, astfel, scapă de datorii. Legea se aplică și programului Prima Casă. Un amendament votat de senatori prevede un plafon maximal al creditului de 150.000 de euro. Legea trebuie acum dezbătută și votată de Camera Deputaților, care este, în acest caz, cameră decizională.  

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!