Cernobîl, accidentul care a mutilat vieţi

Data actualizării: Data publicării:
cernobil

Un tânăr regizor român, care s-a născut orb din cauza radiaţiilor de la Cernobîl, se întoarce în locurile care i-au marcat viaţa. Filmează un documentar despre victimele acelei tragedii. Îşi numeşte filmul „Născuţi în aprilie”. În alt colţ al ţării, un alt tânăr trăieşte cu amintirea celor zece ani de tratamente care i-au marcat copilăria. Poveştile lor au aceeaşi întrebare la care încă aşteaptă răspuns: de ce autorităţile nu îşi asumă greşelile trecutului nici după 30 de ani de la cel mai mare accident nuclear din istorie?

Pe 26 aprilie, în urmă cu 30 de ani, exploda reactorul 4 de la Cernobîl. În mai puţin de două zile, norul care purta particule radioactive, de 200 de ori mai puternice decât bombele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, cuprinde tot Nordul Europei.

Evacuarea localităţilor din zonă începe abia la 30 de ore de la producerea incendiului.

În prima zi a lunii mai norul ajunge deasupra României. Rămâne aici nouă zile. Timp suficient pentru ca mii de oameni, în special copii, să fie marcaţi pentru toată viaţa.

Povestea lui Adrian a început când încă nici nu se născuse. Însărcinată în şase luni, mama lui a plecat în URSS pe 25 aprilie 86, cu doar o zi înaintea exploziei.

Adrian Pârvu, regizor: „Eu m-am născut la sfârşitul lunii iulie 1986, complet nevăzător, şi după, multe încercări, părinţii mei au reuşit să găsească un medic care să îşi asume riscul să opereze un bebeluş şi să-mi salveze vederea parţial. Acum văd cu un ochi.”

După 30 de ani de la Cernobîl, Adrian se întoarce chiar în locul care i-a schimbat viaţa. Filmează un documentar în care arată dramele tinerilor care au crescut în umbra dezastrului. Cazurile întâlnite în Ucraina sunt cutremurătoare.

Adrian Pârvu, regizor: „Acum am vorbit cu o doamnă care ea a născut un copil fără creier. Tot felul de malformaţii fizice sau chestii mărunte...copii cu părul alb. Chestii care poate nu te afectează într-o viaţă normală, sau chestii absolut groaznice cum e cu doamna asta. Şi asta s-a întîmplat în 1988 la 2 ani după dezastru.”

În încercarea regimului comunist de a ascunde proporţiile dezastrului, cei afectaţi de norul radioactiv nu au primit atunci nici tratamentele şi nici răspunsurile de care aveau nevoie.

Adrian Pârvu, regizor: „Sunt milioane de oameni în Ucraina, Belarus, restul Europei care sunt afectaţi de dezastru. Fie fizic, au o dizabilitate, fie psihic. Au suferit o traumă că au fost evacuaţi din acea zonă sau membri ai familiilor lor au suferit din cauza dezastrului. Povestea merge mult mai adânc decât un simplu accident şi ce s-a întâmplat, merge în ideea de cum o societate are grijă de oamenii săi. ”

Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenţia Internaţională Atomică, a atribuit un număr infim de victime directe acestui accident: 56 de decese, din care 9 copii cu cancer tiroidian. Numărul real al celor afectaţi nici măcare nu este estimat

Adrian Pârvu, regizor: „În Belarus, ăsta e un lucru care este verificat, şi se atribuie dezastrului, unul din puţinele lucruri care se atribuie dezastrului, cancerul la tiroidă a crescut de 50 de ori după 1986.”

Cătălin are 35 de ani. Vacanţele din anii de după accidentul nuclear şi le-a petrecut la mare. Radiaţiile sunt posibila cauză a bolii pentru care doctorii nu au avut nicio explicaţie şi pe care a încercat să o vindece timp de zece ani.

Cătălin Onceanu: „În 91 a început să îmi cadă părul. Încet la început, cu mici pete, după care au luat amploare şi s-a finalizat cu căderea completă a părului.”

Cătălin Onceanu: „În afară de simpla afirmaţie că domnule a fost Cernobîlul şi de acolo ar putea fi, ceea ce au zis doctorii nu s-a...adică domnule hai să vedem, hai să investigăm ceva în sensul ăsta, niciodată nu am fost măcar informat sau să mi fie spus hai să cercetăm treaba asta!

Ironia face ca acum, Cătălin, să fie inginer într-un parc eolian din Tulcea. Adică promovează energia verde, departe de pericolul nuclear.

În urma acestor poveşti rămân spitale pline cu copii care suferă de diverse boli din cauza imunităţii slăbite. Rămân zeci de reactoare similare celui de la Cernobîl, aflate încă în funcţiune. Rămân întrebări la care nu răspunde nimeni şi miliarde de euro cheltuite în continuare în proiecte nucleare noi sau care prelungesc durata de viaţă a reactoarelor vechi. Iar contaminarea sutelor de mii de hectare poate dura mii de ani. Un timp la care nici nu ne putem gândi, dar pe care îl lăsăm moştenire viitoarelor generaţii.

Adrian Pârvu, regizor: „Constant aceasta va fi o rană pentru Europa de care noi toţi trebuie să avem grijă.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri