Istorie descoperită cu ajutorul străinilor

Data publicării:
sapaturi arheologice rapoltu mare hunedoara glasul hd 04.07

15 voluntari străini, studenţi sau chiar pensionari, îi ajută pe specialiştii români şi lucrează la un sit arheologic din Hunedoara. Ei sunt aici pentru a treia vară la rând să-i ajute pe arheologii români în situl de la Rapoltu Mare.

Angelica Baloş, arheolog: Dacă n-ar fi fost aceşti voluntari, şi asociaţia Arheotec, prin care vin ei aici să ne ajute, practic nu puteam începe cercetarea acestui sit, pentru că finanţare nu avem...

În ţara din care vin eu, nu sunt săpături arheologice legate de cultura romană, iar eu sunt foarte pasionat de istoria romană. Aşa că, în ultimii doi ani am fost în Bulgaria, iar anul acesta am zis să facem o schimbare şi am venit în România.. spune un voluntar, pensionar din Noua Zeelandă.

O studentă din Anglia spune şi ea : "Am venit aici să fac săpături, să învăţ mai multă arheologie. Îţi place istoria? Da, sunt studentă la Arheologie în Anglia."

Unii dintre voluntari au venit de atâtea ori la noi încât ne-au învăţat şi limba. Este cazul lui Alec, un american care îi ajută pe arheologii din Hunedoara de opt ani deja: "după trei ani de cercetare aici, după săpături, am găsit foarte multe clădiri"

Angelica Baloş arată cât a fost de mare vila romană şi din ce era compusă: Este o fermă destul de mare aici, anul acesta am făcut cercetări cu georadarul şi ştim exact limitele ei.

Săpăturile de la Rapoltu Mare vor mai dura doi ani. Arheologii speră să adune astfel cât mai multe date despre stilul de viaţă al romanilor bogaţi, care locuiau în ferme, în clădiri impunătoare, înconjurate de anexele construite pentru sclavi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...