Clişeul verbal reprezintă „o formulă stilistică sau o expresie banalizată din cauza repetării excesive". Sinonimele acestui termen sunt „şablon" şi „tipar". Când recurgem în mod repetat la asemenea enunţuri nu facem decât să-i plictisim pe cei care ne ascultă şi să ne punem semnătura pe un loc comun.

Embed:

Clişeul pe care vi-l supun atenţiei astăzi e format din trei cuvinte. El are, aidoma celorlalte construcţii asemănătoare, concizia tipică marilor profeţii şi-l ajută pe cel care-l emite să mimeze înţelepciunea.

Oferta clişeelor verbale din trei cuvinte e diversă, ca de altfel şi domeniile de ocurenţă: „Speranţa moare ultima", „Ocaziile se răzbună", „Toţi suntem vinovaţi", „Balonul e rotund", „Prima impresie contează", „Ultima impresie contează", „Jocul greşeala aşteaptă".

Pesemne, însă, că peste toate se situează „Viaţa merge înainte", pansamentul perfect pe rana unei înfrângeri sau a unei deziluzii. În banalitatea lui rotundă, acest clişeu vesteşte că învinsul e decis să se scuture şi să continue, oricât de puternică a fost lovitura şi oricât de nefericite urmările.

Mulţi semeni de-ai noştri se întreabă cine a fost geniul care a oferit lumii această formulă. Lista suspecţilor s-a subţiat întruna, de pe ea dispărând unul după altul Procopius din Cezareea, Leonardo Da Vinci, Erasmus din Rotterdam, Mozart, Faraday şi Einstein...

De fapt, lansatorul acestui clişeu pe care l-au preluat frenetic milioane şi milioane de guri este - ei bine, da - Julio Iglesias. Portar la echipa de tineret a lui Real Madrid în septembrie 1962, viitorul cântăreţ a avut un accident de maşină în urma căruia a rămas multă vreme la pat. Şapte ani mai târziu, un Julio Iglesias refăcut a jucat în filmul autobiografic „La vida sigue igual", regizat de Eugenio Martin şi tradus în româneşte prin „Viaţa merge înainte". În felul ăsta, Real Madrid a pierdut un portar, pe când lumea întreagă a câştigat un cântăreţ de muzică uşoară şi o platitudine de proporţii.

Viaţa merge înainte" este, probabil, cel mai răspândit clişeu din discursul public contemporan.

Mulţi îl folosesc, deşi puţini îi testează cu adevărat forţa consolatoare. În muzică şi în sport, în afaceri şi în politică, dimineaţa sau seara, vara sau iarna, expresia înfloreşte fără oprelişti. Sub umbrela ei e loc pentru multe: resemnare, patetism, acomodare la destin, înţelepciune de berărie etc. Auzi aceste cuvinte din tot felul de guri: din a fotbalistului care n-a fost convocat nici de data asta la echipa naţională, din a fotomodelului care a ratat calificarea în ultima fază, care i-ar fi adus o deplasare în Africa de Sud şi câteva contracte lucrative, din a avocatului care a pierdut cel mai important proces din carieră, din a mirelui părăsit în ziua nunţii, din a ghinionistului care a pierdut biletul câştigător la loto.

Avem de-a face, după cum se poate constata, cu un clişeu care maschează un alibi existenţial cu largă adresabilitate.

„Viaţa merge înainte" şi după ce pici la examenul de bacalaureat, şi după ce te ia Salvarea fiindcă ai mâncat ca haplea de Revelion, şi după ce ai fost condamnat la cinci ani cu executare pentru furt. Sunt trei cuvinte peste care dai chiar şi în locuri unde te crezi ferit de ele. Preotul care slujeşte la parastas îşi face timp să le susure la urechea rudelor care leagănă platoul cu colivă şi sticla cu vin. Şi nu-i departe ziua când călăul va prefaţa execuţia prin injecţie letală adresându-i-se condamnatului cu aceeaşi formulă. Poate nu în România, dar asta contează mai puţin.

Dacă tot am exportat minţi prodigioase prestigioase şi inventatori străluciţi, ce ne împiedică să exportăm şi câteva clişee?

Săptămâna viitoare, o nouă „Pastilă de limbă". De ce? Cum, de ce? Fiindcă viaţa merge înainte! :-)

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!