Burse pentru elevii din mediul rural

Data publicării:
educatie-1

Doi elevi din mediul rural vor fi norocoşii care vor ocupa locuri în clasa a şaptea şi a opta la Liceul Teoretic Naţional din Bucureşti. Şcoala a lansat un concurs pentru elevii cu posibilităţi materiale reduse de la țară. Elevii care au idei creative şi o mare dorinţă de a se afirma la liceu se pot înscrie până în iunie.

Silvia Moraru, directoarea Liceului Teoretic Naţional: „În oraşe, copiii au acces la educaţie mai uşor, dar la sate, ţinând cont că multe şcoli au fost desfiinţate, ne-am gândit la ei. Eu am venit în contact cu ei, ca profesor de chimie, cu elevi din Moldova, din Oltenia, şi vreau să vă spun că există o resursă nemărginită de talente.”

Orice profesor îşi poate recomanda elevii printr-un eseu, ataşat la dosarul de înscriere.

Silvia Moraru, directoarea Liceului Teoretic Naţional: „Copil talentat înseamnă şi orice domeniu de activitate, sportivă, culturală, ştiinţifică, copii care îndrăgesc astronomia sau ştiinţele, limba română, copii care doresc să construiască ceva, parte de creativitate. ”

Elevii din Bucureşti sunt primitori şi abia aşteaptă să cunoască mentalităţi din alte regiuni ale ţării.

Negrea Daniel Mihail,elev: „Ideea acestui proiect mi se pare că este minunată deoarece o să oferim o şansă unui elev din mediul rural să devină cineva şi să aibă un domeniu de activitate foarte bun.”

Mocanu Alexandru, elev: „Deşi vor fi departe de casă vor trebui să se şi integreze, vor da şi examenul de a opta. Consider că nu numai eu, dar şi restul clasei îl vom ajuta să se integreze.”

Bursele asigură studiile, manualele, dar includ şi un ajutor material pentru ca elevii să se descurce cu cheltuielile din Bucureşti. Cazarea este oferită de Universitatea Politehnica.

Citiți și:

O șansă pentru educație! Burse pentru elevi de excepție din mediul rural

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri