Concurenţa verifică editurile participante la licitaţia pentru manuale. Ancheta ar putea dura doi ani

Data publicării:
manuale crop

Principalii concurenţi, cota de piaţa sau cum au calculat preţul. Sunt informaţii pe care toate editurile care au participat la licitaţia pentru manuale le-au dat Consiliului Concurenţei. Verificările sunt făcute la sesizarea Ministerului Educaţiei.

Dacă vom constata noi că a fost un comportament incorect în cadrul licitaţiei, dar pentru asta vor trece luni, dacă nu ani de zile, atunci vom impune o amendă companiilor respective, iar MInisterul ar avea posibilitatea să ceară despăgubiri, dar nu se anulează licitaţia, nu se iau manualele înapoi”, a spus Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei. 

Măsura este tardivă, spun unii participanţi la licitaţie. Câştigătorii au semnat, deja, contractele cadru cu Ministerul Educaţiei. 

Dacă este chiar o încercare reală şi nu un joc de glezne în aşa fel încât să scape mai toată lumea, în principal organizatorul, cu imaginea nealterată, neumbrită de suspciunea unei înţelegeri prealabile cu un competitor sau altul, vom vedea atunci când va veni ancheta”, a spus Ana Munteanu, reprezentantul unei edituri. 

Principala problemă în cadrul licitaţiei au fost preţurile foarte mici anunţate de cei doi câştigători, spun cei mai mulţi dintre participanţi. 

Aceste preţuri nu sunt preţuri realiste. Practic, sunt nişte preţuri mascate, în care nu sunt incluse toate costurile, cu surse diversificate de acoperire financiară”, a spus Cristian Greşanu, directorul unei edituri. 

În următoarea săptămână, învăţătorii vor decide ce manuale vor ajunge la elevii lor. Apoi, inspectoratele şcolare vor trimite comenzile editurilor. Manualele vor ajunge pe băncile elevilor în aproximativ o lună. Abecedarul va mai întârzia, însă, pentru că reevaluarea făcută de Minister pentru acest lot a fost, din nou, contestată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri