EVALUAREA NAŢIONALĂ. O elevă şi-a crescut nota de 3.45 la 9.00 

Data publicării:
examen agerpres crop bacalaureat-1

 

FOTO Agerpres

După recorectarea lucrărilor la Limba Română, numărul notelor de 10 a crescut de la 1.213 la 1.244, iar al notelor de 10 la matematică a crescut de la 2.556 la 2.604.

REZULTATE ÎNAINTE DE CONTESTAŢII

REZULTATE DUPĂ CONTESTAŢII

Cele mai mari plusuri, la nivel de materii:

Cel mai mare plus la Limba Română l-a obţinut o elevă din Teleorman, şcoala „Ion Preotu”. De la nota iniţială de 3.45 a ajuns la cea finală de 9.00, ceea ce înseamnă un plus de 5.55 puncte.

Cel mai mare plus la Matematică l-a obţinut o fată din Covasna, de la Şcoala „Tatrangi Sándor” Ozun. De la nota iniţială 2.30, ea a ajuns la cea finală de 7.00, ceea ce înseamnă un plus de 4.70.

Cel mai mare plus la Limba Maternă l-a obţinut un băiat din Braşov, de la Şcoala Nr. 12. De la nota iniţială 6.60, el a ajuns la cea finală de 9.40, câştigând 2.80 puncte.

A crescut numărul mediilor de 10.00 după contestaţii:

Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a centralizat rezultatele finale înregistrate la Evaluarea Naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, desfăşurată în perioada 27 iunie - 5 iulie 2016.

Situaţia statistică finală relevă că, după soluţionarea contestaţiilor, procentul mediilor mai mari sau egale cu 5 s-a majorat cu 0,10% (de la 75% la 75,10%).

Astfel, după reevaluarea lucrărilor contestate, numărul candidaţilor care au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 a crescut de la 111.510 la 111.598, în timp ce numărul candidaţilor cu medii sub 5 s-a redus de la 37.137 la 37.050 (24,9%).

A crescut, de asemenea, şi numărul candidaţilor cu media generală 10, de la 241 la 253 (cei mai mulţi, în judeţul Iaşi – 26). Cele mai multe medii - 13.523- sunt cuprinse în intervalul 8 - 8,49.

Au fost depuse 21.277 de contestaţii, număr ce reprezintă 6,92% din totalul lucrărilor susţinute (306.638). Dintre acestea, 11.935 de contestaţii au vizat lucrări la Limba şi literatura română, 392 la Limba şi literatura maternă şi 8.900 la Matematică.

Distribuţia judeţelor cu procentaje superioare în privinţa mediilor mai mari sau egale 5:

Brăila (89,2%)

Cluj (88,9%)

Municipiul Bucureşti (87,3%)

Prahova (86,1%)

Galaţi (82,1%)

Rate scăzute ale mediilor mai mari sau egale cu 5 se înregistrează în judeţele Giurgiu (55,1%), Teleorman (60,2%), Caraş Severin (65%) şi Mehedinţi (64,9%).

La proba de Limba şi literatură română, 122.557 de candidaţi (82,2 %) au primit note mai mari sau egale 5, iar 1.244 de candidaţi, nota 10. La Matematică, 100.123 de candidaţi au avut note mai mari sau egale cu 5, iar lucrările a 2.604 candidaţi au fost notate cu 10.

Rata de participare a fost de 96,7%: 148.648 de candidaţi prezenţi, dintr-un total de 153.673 înscrişi. 16 elevi au fost eliminaţi din cauza unor tentative de fraudă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri