Trei elevi români, din aceeași clasă, au fost admiși la Oxford

Data publicării:
oxford

Colegiul Naţional "Ienachiţă Văcărescu" este cel mai vechi liceu din Târgovişte, cea mai strălucită şcoală din oraş. Locul în care parcă printr-o minune s-au strâns cei mai deştepţi copii. În ultimii ani, peste 30 de absolvenţi au ajuns să studieze la universităţi de top din Anglia. Iar anul acesta, copiii şi-au bătut propriul lor record: nouă elevi dintr-o singură clasă vor pleca să înveţe din toamnă la Oxford, Imperial College of London sau la London School of Economics.

„Au arătat cred că întregii Europe, nu numai țării noastre, că dintr-o școală, cum mulți spun, de provincie, anul acesta sunt trei elevi, viitori absolvenți, care vor învăța la această prestigioasă universitate,” spune profesoara Marcela Popescu.

„Nu sunt primii elevi ai noștri care pleacă la universități din Anglia, dar sunt primii elevi care pleacă la Oxford,” adaugă profesoara Dana Pârvulescu, directorul Colegiul Naţional "Ienachiţă Văcărescu".

Marilena a ales Informatica, Emanuel va fi student la Inginerie, în timp ce Claudiu se va specializa în Chimie. Toţi trei au trecut cu bine de probele eliminatorii, dar şi de interviurile pe care le-au susţinut la Oxford în luna decembrie a anului trecut. O singură condiţie mai au de îndeplinit: să obţină peste nouă la examenul de bacalaureat din vară.

Claudiu Săvulescu, elev: „Consider că la Universitatea Oxford îmi voi continua călătoria în drumul științei.”

Marilena Beșcucă, elevă: „Cred că o sa fie cam greu, din cauza volumului de muncă pe care îl necesită absolvirea și studiul la Oxford și, în același timp, știu că o sa fie frumos datorită oamenilor cu care voi conversa și voi trăi acolo. Datorită locurilor și bibliotecilor și muzeelor la care voi avea acces.”

Emanuel Dumitru: „Am realizat că, dacă vreau să fac inginerie, am mult mai multe șanse afară pentru că la noi ingineria nu este punct foarte tare, mai ales din cauza finanțării.”

Alături de Marilena, Claudiu şi Emanuel, alţi şase colegi de clasă vor ajunge la universităţi din Londra, Sheffield, Manchester sau Glasgow.

Alina Angelescu, elevă: „Am aplicat la cinci universități, la fel ca și colgeii mei. Și am aplicat la Bath University, la Aston, Warwick, Manchester și cea la care sper să fiu acceptată este London School of Economics. Eu vreau la ei, să vedem dacă și ei mă vor pe mine.”

Alexandru Badea, elev: “Dacă ar fi să privim topurile internaționale, ele sunt între primele universități din lume. Dacă ne referim strict la Europa și mai exact la Anglia ele sunt imediat după Oxford și Cambridge”.

Ancuța Dună, elevă: „Cred că o să mă bucur de niște oameni minunați, de la care o să am ce învăța. Cred că o să mă dezvolt foarte frumos și mi se pare că sistemul de acolo se pliază foarte bine pe personalitatea mea.”

Profesorul de informatică Nicolae Istrate, spune despre elevii de la clasa a 12-a B că sunt cei mai pregătiţi adolescenţi pe care i-a avut în cei peste 30 de ani de când lucrează în învăţământ.

Prof. Nicolae Istrate, dirigentele clasei a XII-a B: „Eu numesc această clasă ca generația mea de aur! (...) Tot timpul trebuie să mergi pregătit la ore, pentru că acești copii nu iartă; dificil pentru că nivelul la care trebuie să te prezinți în fața lor trebuie să fie un nivel ridicat, foarte ridicat. Partea plăcuta este că poți sa dialoghezi cu ei, că ai cu cine să schimbi concepții, idei...”

Performanţele şcolarilor de la colegiul din Târgovişte nu sunt întâmplătoare, mărturisesc profesorii.

Prof. Nicolae Istrate: „Foștii olimpici, nu numai la informatică, dar și la fizică, la chimie, vin periodic și îi ajută pe actualii olimpici sub diferite forme. Eu o să vă dau exemple de la informatică. Noi avem în fiecare an un concurs, se numește Tinerii programatori, ajuns la a zecea ediție, unde foștii olimpici vin și organizează acest concurs. Ei propun subiecte, ei verifică rezolvările, ei se ocupă de tot.”

Prof. Nicolae Istrate: „Un alt aspect este că atunci când actualii elevi au dorit să aplice la universități din țară și străinătate s-au sfătuit cu precedenții olimpici. Ei nu aplică întâmplător. Ei tot timpul dialoghează cu foștii și primesc sfaturi și își aleg în funcție de sfaturile primite.”

Prof. Georgiana Leontescu: “În relația profesor-elev niciodată nu am văzut profesorul este cel mai bun, copilul trebuie să facă tot ce spune profesorul, pentru că tot timpul avem de învățat de la elevi. Dacă forțezi copilul și îl pui să facă mai mult decât își dorește, poate, atunci cred că performanța nu cred că se va mai atinge.”

Elevii Colegiului Naţional Ienachiţă Văcărescu au rezultate excelente la matematică, fizică şi informatică. Chiar dacă orele de programare se ţin, în ultimii ani în... sala de sport!

Prof. Nicolae Istrate: „Laboratorul de informatică de la Ienachiță Văcărescu este amenajat într-o fostă sală de sport. De obicei, în acest laborator intră simultan trei clase, lucrează simultan trei profesori și sunt aproximativ 70 și ceva de calculatoare în această sală. Vă dați seama ce gălăgie este când trei profesori vorbesc simultan, mai mulți elevi discută între ei, își exprimă opiniile. Condițiile sunt foarte grele de lucru și acest lucru se întâmplă de aproximativ trei ani de zile.”

Alexandru Badea, elev: “Lăsând deoparte decorul, dacă pot să spun așa, e vorba aici de profesori și de colegi. De atmosfera care se formează. Dorința fiecăruia de a se afirma, problemele propuse și gradul lor de dificultate care ne pun întotdeauna mintea la contribuție.”

Elevii care din toamnă vor studia la Universitatea din Oxford sunt deja modele pentru colegii lor mai mici. Şi alţi adolescenţi vor sa le calce pe urme şi le cer sfaturi.

Claudiu Săvulescu, elev: „Dacă îți dorești să ajungi la Oxford trebuie să încerci să gândești, trebuie să încerci ca atunci când la școală ți se predă ceva, să analizezi ceea ce înveți, să încerci să înțelegi tu.”

Marilena Beșcucă, elevă: „Este un drum care nu începe cu două luni înainte de aplicație, este un drum care debutează la începutul liceului sau școlii gimnaziale, care înseamnă participare la olimpiade, înseamnă învățat...”

Ancuța Dună, elevă: „Ca să reușească un elev ar trebui să aibă ambiție, să își dorească pur și simplu să se autodepășească, să aspire la mai mult. Perseverență și să se poata concentra foarte bine pe ce are de făcut și să nu se lase distrat de toate tentațiile care sunt acum, mai ales în liceu.”

Alina Angelescu, elevă: „Tot ce știu până acum am învățat din România. România m-a format până în momentul de față și îmi pare - poate e un cuvânt dur - trădare, să iau cu mine acest bagaj de cunoștinte la Londra și să îl folosesc acolo când aș putea fi mai egoistă și aș putea folosi ce mi-a dat România ca să ajung acolo, să iau ce au ei să îmi dea și să aduc în Romania.”

În fiecare an, sute de tineri români merg să studieze la universităţi importante din Anglia, Franţa, Italia sau Statele Unite ale Americii. După absolvirea facultăţilor, mai puţin de jumătate aleg să se întoarcă în ţară.

Alina Angelescu, elevă: „Pot vor fi persoane care să spună că folosesc clișeul acela cu "mă duc și mă întorc să schimb România". Nu o să schimb România, dar o să aduc ceva bun și la fel și colegii din țară și poate vom ajunge în stadiul în care elevii englezi o să aplice la facultățile românești.”  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri