La școală, cu radiatoare și calorifere de acasă

Data publicării:
calorifer

Cu aeroterme și radiatoare așezate printre bănci. Aşa se ţin orele la Colegiul Loga din Timișoara, din 2014, de când elevii și profesorii au fost mutați într-un spațiu oferit de primărie pentru că vechiul sediu a intrat în reabilitare.

Simona Goșa, directorul adjunct al Colegiului Național „C.D. Loga”: „Nu funcționează cum trebuie caloriferele pentru că sunt vechi, instalația e veche, dar am luat calorifere electrice. În parte din banii școlii, sunt clase în care au adus copiii cate un calorifer, cum s-a putut”.

Chiar și așa însă, cele treizeci de calorifere electrice nu țin de cald pentru cei 1.000 de elevi care se plâng că îngheață la ore.

Deși liceul se află în subordinea Primăriei Timișoara, autoritățile spun că nici nu știau că elevii se încălzesc la ore cu aerotermele aduse de acasă.

Dan Diaconu, viceprimarul Timișoarei: „Din păcate este o informație pe care noi nu am primit-o din partea profesorilor sau elevilor de la Loga. Dacă se observă că există probleme de instalație, cu siguranță vom interveni”.

Lucrările la liceul Loga ar fi trebuit finalizate la finalul anului trecut, dar pentru că proiectul a fost greșit, au fost amânate, așa că cei aproape 1000 de elevi vor rămâne în clădirea neîncălzită până în luna aprilie. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri