Înmulţiri, fracţii echivalente, materiale conductoare şi izolatoare în cadrul unui circuit electric. Sunt doar câteva exemple de noţiuni despre care noua programă aprobată de Ministerul Educaţiei spune că le vor învăţa elevii care intră în clasa a II-a. Cu vechea programă, pe unele dintre ele le-ar fi învăţat în clasa a III-a. Pe altele, abia la gimnaziu. Învăţătorii spun că va fi un eşec: copiii vor învăţa totul pe de rost, fără să rămână cu nimic.

Embed:

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie declara, la 15 iulie, că vrea ca programele şcolare să fie aerisite. Ceea ce nu l-a împiedicat să avizeze noua programă pentru clasa a II-a.

Până acum elevii învăţau în clasa a treia ce înseamnă înmulţirea şi împărţirea. Din toamnă, însă, elevii de clasa a II-a vor trebui să ştie exact care este câtul care rezultă în urma împărţirii deîmpărţitului la împărţitor. Mai mult decât atât, dacă până acum elevii de clasa a II-a lucrau cu numere de la 1 la 100, acum ei vor lucra cu numere până la 1000.

Elevii de clasa a II-a vor învăţa să recunoască şi care sunt fracţiile echivalente, noţiuni predate, până acum, abia în clasa a IV-a. Materia a primit o nouă denumire: matematică şi ştiinţele naturii. Iar la ore copiii vor învăţa şi noţiuni de fizică, biologie, nutriţie sau cum să prevină bolile provocate de germeni.

„Punte şi vibraţii. Propagarea sunetului, de exemplu. Noţiuni de magnetism la clasa a II-a, căderea liberă a corpurilor. (...) Unele dintre ele nu se predau la nivelul ciclului primar. Abia la fizică, în clasele mari, în gimnaziu”, spune Florentina Zarafu, învățătoare și autor de manuale.

Propunerea pentru schimbarea programei datează din aprilie 2013. Atunci, liderii de sindicat din învăţământ au depus la minister o listă cu observaţii, însă nu au fost luaţi în seamă.

Embed:

Obiectivul principal este calculul efectiv, matematic şi formarea plăcerii de a lucra cu numerele. Or, dacă îl dopez cu atâtea cunoştinţe, nu mai are copilul timp de sedimentarea informaţiei, prelucrare, reflecţie asupra a ceea ce a învăţat. E totul prea galopant. Depăşeşte capacitatea copilului de a asimilia”, afirmă Cornelia Popa Stavri, învățătoare și lider de sindicat la FSLI.

„Sincer nu mă mai miră nimic. E foarte bine. Putem să începem şi de la grădiniţă”, spune un părinte.

Eu cred că este greu şi nu se vor descurca cum trebuie. Ar fi bine să rămână tot aşa. Slavă Domnului, și aşa făceau tot mai multe decât altădată”, opinează o mămică.

 „Nu este o idee foarte bună pentru că sunt foarte solicitaţi, dar eu cred că se vor descurca copiii. Se adaptează foarte uşor la orice situaţie”, este de părere un alt părinte.

Sindicaliştii din educaţie spun şi că învăţătorii trebuie să urmeze cursuri de specializare, la care să înveţe cum să le predea copiilor fizică, matematică şi biologie în acelaşi timp.

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!