Toate şcolile şi grădiniţele din Bucureşti vor avea supraveghere video

Data publicării:
camere video

Inspectoratul Şcolar vrea ca în această toamnă, 2.000 de camere de supraveghere să fie montate în interiorul şcolilor şi grădiniţelor din Bucureşti şi alte 1.000 în exteriorul clădirilor. Astfel, ar fi monitorizate video toate intrările şi ieşirile din unităţile de învăţământ, dar şi terenurile de sport, holurile şi scările. Inspectoratul e de părere că acest lucru va descuraja violenţa în şcoli, dar şi musafirii nepoftiţi.

Marian Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti: „Sunt situaţii în care persoane străine pot intra prin forţă. Dorim să evităm intrarea părinţilor care vin câteodată neprogramaţi”.

Dănuţ Niţă, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Sector 6: „În momentul de faţă există câte două camere de supraveghere care asigură zona perimetrală a instituţiilor de învăţământ, dar dacă se poate mări numărul acestora, noi suntem deschişi”.

De aceeaşi părere sunt şi părinţii, şi conducerea şcolilor.

Există şi şcoli care au deja un sistem de supraveghere complex - un exemplu este Şcoala Sfinţii Voievozi, unde sunt deja montate 50 de camere video.

Costul celor 3.000 de camere de supraveghere care ar urma să fie instalate în şcolile din Capitală trebuie achitat de primăriile de sector.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri