28 de milioane de lei, prejudiciul în cazul Hexi

Data publicării:
flori catuse

Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma a fost adusă la sediul judecătoriei sectorului 5 al Capitalei. În ședinta de judecată se vor analiza solicitării procurorilor de judecare a arestării preventive a acesteia.

Acuzațiile aduse sunt de instigare la combaterea zădărniciei bolilor și numeroase infracțiuni de înșelăciune, justificate de faptul că Flori Dinu a fost instigată de Dan Condrea. Directorul general al Hexi Pharma a vândut către numeroase spitale, produse despre care știa că nu sunt conforme etichetelor aplicate.

Cele 28 de milioane de lei este suma la care este evaluat prejudiciul, reprezentând valoarea produselor neconforme vândute către unitățile spitalicești din România într-o perioadă de 4 ani.

Comunicatul integral al propunerii de arestare preventivă:

„Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție au dispus prin ordonanță punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea inculpatei DINU FLORI sub aspectul săvârșirii a 99 de infracțiuni de înșelăciune în formă continuată, 29 de infracțiuni de înșelăciune și participației improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

În cursul zilei de astăzi, inculpata va fi prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sector 5 cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Din referatul cu propunere de arestare preventivă, a rezultat următoarea situatie de fapt:

Inculpata Dinu Flori, în calitate de director general al Hexi Pharma, având atribuții în special pe partea de vânzări desfăsurată de societate, la instigarea numitului Dan Alexandru Condrea și cunoscând că produsele comercializate nu respectă specificațiile din etichete, a coordonat întreg personalul care a promovat produsele și a intermediat activitatea de negociere și încheiere de contracte de furnizare, inducând în eroare reprezentanții unităților medicale care au achiziționat produsele.

Faptele au fost comise prin utilizarea de mijloace frauduloase, reprezentate de etichetele produselor neconforme, precum și ofertele transmise unităților înșelate, direct sau prin intermediul portalului e-licitatii.ro.

Prejudiciul produs în patrimoniul persoanelor vătămate se cifrează la valoarea de peste 28 de milioane de lei, fiind aferent produselor constatate ca fiind neconforme, furnizate conform contractelor încheiate în intervalul iunie 2012 - aprilie 2016 între persoana juridică suspectă și numeroase unități sanitare.

Totodată, probatoriul administrat în cauză pâna la acest moment a relevat faptul că inculpata Dinu Flori, prin activitatea sa de conducere și coordonare a departamentului de vânzari a Hexi Pharma și asigurarea vânzării către mai multe unități sanitare a unor produse neconforme, a împiedicat în intervalul menționat luarea de către persoanele vătămate a măsurilor privitoare la prevenirea și combaterea bolilor infectocontagioase, faptă ce a avut ca urmare răspândirea unor asemenea boli.

De asemenea, în cauză a fost dispusă de către procurori extinderea urmăririi penale față de inculpatul LEVA MIHAIL – șef de producție la Hexi Pharma, pentru complicitate la participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor – în formă continuată, acesta aflându-se în prezent sub control judiciar.

Pe măsura derulării cercetărilor, vom informa opinia publică.

Precizam ca punerea in miscare a actiunii penale este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penala, avand ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate in nicio situatie sa infranga principiul prezumtiei de nevinovatie.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri