Adrian Severin, audiat la DNA

Data publicării:
adrian severin resize 5365442-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei

Severin a spus că procurorii i-au pus sechestru pe conturi, „pentru că legea obligă”. El a subliniat însă că va contesta la instanţa supremă sechestrul pus asupra veniturilor. „Eu nu am sute de milioane avere, toate veniturile sunt din activitarea profesională şi salarii, acum salariul meu ajunge la 1.600 de euro”.

Severin şi-a susţinut nevinovăţia spunând că niciun ban „nu a ajuns” la el.

Procurorii DNA au extins urmărirea penală faţă de Anne-Rose_Marie Jugănaru şi Florin-Leontin Abraham, foşti asistenți europarlamentari, pentru spălare de bani, în formă continuată.

„În perioada martie 2007 – noiembrie 2010, Severin Adrian a încheiat, fie în nume propriu, fie ca reprezentant al grupului politic din care făcea parte, din Parlamentul European, un număr de 20 de contracte de consultanță cu mai multe firme create anume pentru a justifica prestarea unor servicii fictive, constând în realizarea unor studii.

În aceeași perioadă, suspecții Jugănaru Anne-Rose-Marie, Abraham Florin – Leontin și o altă persoană, au acționat în vederea disimulării originii ilicite a sumelor de bani provenite din decontările frauduloase din bugetul Parlamentului European, prin transferurile succesive ale sumei totale de 586.350 lei, efectuate de către societățile din grup către o fundație, prin încheierea unor contracte fictive de pregătire și instruire a personalului”, arată DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri