Al patrulea presupus torționar deconspirat. Florian Cormoș a condus colonia de muncă de la Cernavodă patru luni, perioadă în care au murit 115 deținuți

Data publicării:
florian cormos

Istoricii spun că în patru luni cât a condus colonia, 115 deţinuţi şi-au găsit sfârşitul în chinuri groaznice. Andrei Muraru, preşedintele Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, a făcut public numele celui de-al patrulea torționar: Florian Cormoș.

„Astăzi suntem în măsură să vă prezentăm al patrulea nume din lotul de 35 de persoane, după Alexandru Vișinescu și Ioan Ficior, deferiți Parchetului anul trecut și pentru care s-a dispus deja începerea urmăririi penale și Iuliu Sebeștin, decedat cu puțin timp înainte de a fi trimisi în justiție. IICCMER a solicitat astăzi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție începerea urmăririi penale împotriva fostului comandant al coloniei de muncă de la Cernavodă pentru săvârșirea de infracțiuni contra umanității. Căpitanul în rezervă Florian Cormoș, astăzi 87 de ani, a săvârșit, din punctul de vedere al Institutului, infracțiuni contra umanității, în legătură cu persoanele internate administrativ și cu condamnații aflați în exercitarea pedepselor privative de libertate”, a precizat Andrei Muraru.

Menționez că în conformitate cu prevederile noului Cod Penal, în cazul infracțiunilor contra umanității, prescripția nu înlătură răspunderea penală. Există dovezi clare care arată că Florian Cormoș a impus un regim de exterminare. Unicitatea acestui caz este dat de numărul mare de decese: 115 de deținuți în numai patru luni. În plus a determinat un număr foarte mare de infirmități permanente”, a mai spus directorul Institutului.

Floarian Cormoș, torționarul de la Canal

Digi24 vă prezintă povestea celui de al patrulea torţionar comunist identificat de autorităţi. Peniteniarul de la Cernavodă este locul în care deţinuţii erau electrocutaţi, tăvăliţi prin mărăcini, călcaţi cu copitele, susţin istoricii. Aceste măsuri inumane au dus la moartea a peste o sută de deţinuţi, în 120 de zile cât la comandă s-a aflat Florian Cormoş.

Florian Cormoş are studii elementare, iar calificarea este de plugar. A fost racolat de Securitate, ridicat în rang de comandant şi pus să conducă lagărul pe care, brusc, l-a transformat în locul cu cea mai ridicată mortalitate printre deţinuţi. În cele patru luni în care a condus penitenciarul, Florian Cormoş a instaurat un regim de tortură şi teroare.

În faţa reporterilor Digi24, fostul torţionar răspunde scurt şi tăios: „Erau slăbiţi şi au murit”.

În perioada decembrie 1952 - aprilie 1953, la lagărul de la Cernavodă au fost înregistrate 115 decese. Asta înseamnă cel puţin un mort pe zi. Uneori, ofiţerii raportau câte trei sau patru morţi într-o zi. Pe majoritatea certificatelor de deces se menţionează, la cauzele morţii, distrofia şi sindromul carenţial. Altfel spus, mureau de foame.

Una dintre pedepsele frecvente la care erau supuşi deţinuţii de la Cernavodă era carcera. Iar aici, în lagărul morţii, carcera avea o cu totul altă conotaţie. Una dintre cele mai cumplite experienţe este cea a unui deţinut pedepsit cu 15 zile de carceră. Acestuia i s-au pus lanţuri peste cizmele de cauciuc. În momentul în care şi-a ispăşit zilele de temniţa, a fost dus la infirmerie, i s-au tras cizmele şi i s-au dezlipit şi tălpile picioarelor, pentru că îi putreziseră.

Florian Cormoş scotea din celule deţinuţii şi, cu un sadism ieşit din comun, le ordona gardienilor să-i bată până nu se mai puteau ridica, să îi dezbrace şi să îi tăvălească prin mărăcini, să îi electrocuteze sau să pună caii să le zdrobească oasele sub greutatea copitelor. Deţinuţii munceau, mâncau şi dormeau în frig, umezeală şi mizerie. Cei bolnavi erau practic lăsaţi să moară pentru că nu primeau medicamente şi îngrijire medicală. Acum, fostul comandant pune totul pe seama ordinelor venite de la conducere.

Ministrul de Interne, Paul Ştefan, pe 19 ianuarie 1954, a ţinut o şedinţă cu toţi comandanţii de la penitenciare şi a dat un regim pentru deţinuţi. Din el au murit”, spune Florian Cormoș.

Un control inopinat al autorităţilor avea să termine era lui Cormoş la Cernavodă. Mai marii din partid decid să verifice problemele semnalate de 13 deţinuţi. Torţionarul este pedepsit cu 20 de zile de carceră, în speranţa că se va linişti. Pedeapsa nu are niciun efect, ororile continuă, iar Cormoş este condamnat la 25 de ani de muncă silnică pentru crimă de teroare. Face doar trei ani, iar în august 1957 este reîncadrat cu toate drepturile ca administrator Poarta Albă.

Cinci ani mai târziu este recrutat ca informator de Nicolae Pleşiţa. Până când a ieşit la pensie, a avut diverse funcţii de conducere la penitenciarele din ţara. Deşi există dovezi încontestabile despre teroare pe care a instaurat-o la Cernavodă, fostul torţionar continuă să spună ca este o înscenare tot ceea ce a ieşit la lumină. 

Florian Cormoş locuieşte acum într-un bloc din Oradea. Fostul comandamnt al coloniei de muncă de la Cernavodă, acum în vârstă de 87 de ani, trăieşte restras şi nu prea părăseşte casa.

Magistrala Albastră, magistrala terorii

Atunci când închisorile comuniste din anii 50 au devenit neîncăpătoare, autorităţile comuniste au găsit rapid o soluţie: înfiinţarea unor colonii penitenciar de-a lungul şantierului canalului Dunăre-Marea Neagră. Aici au fost aduşi la muncă forţată mii de deţinuţi politici, într-un amplu proces de reeducare. Mulţi dintre ei şi-au găsit aici sfârşitul.

Supranumit „Magistrala Albastră” şi inaugurat cu fast în urmă cu trei decenii, Canalul Dunăre-Marea Neagră a fost una dintre mândriile epocii comuniste. Istoria realizării braţului artificial al Dunării ascunde însă adevărate drame umane. Ceea ce era prezentat în presa comunistă ca o mare realizare s-a obţinut prin muncă forţată şi, de multe ori, cu sacrificiul deţinuţilor politici. În anii 50, Canalul Dunăre-Marea Neagră a devenit un lagăr în care cei declaraţi „duşmani ai poporului” de către regimul comunist erau nevoiţi să muncească până la epuizare.

La începutul anilor 50, închisorile deveniseră neîncăpătoare, astfel că autorităţile iau decizia ca, de-a lungul canalului, să înfiinţeze colonii de muncă. Zeci mii de intelectuali, politicieni, ofiţeri sau preoţi sunt aduşi să muncească aici. Printre ei, omul politic Corneliu Coposu, scriitorii Ion Caraion şi Barbu Brezianu sau prinţul Şerban Ghica. Alături de muncitori şi militari, deţinuţii politici lucrau pe şantier cel puţin 12 ore.

Primeau în schimb 750 de grame de pâine pe zi, pe care o mâncau cu varză fiartă, ceapă fiartă sau, mai rar, cu fasole sau cartofi. Gardienii îi băteau crunt pe deţinuţi. Mulţi dintre ei, extenuaţi de efort, foame sau frig, se îmbolnăveau grav. În colonia Capul Midia s-au stins, istoviţi de muncă, cei mai mulţi deţinuţi. Într-o zi, aici mureau răpuşi de efort sau maladii chiar şi şase oameni. Până la oprirea primei etape a lucrărilor, în 1953, peste 100.000 de deţinuţi politici au fost aduşi la Canal, la reeducare prin muncă forţată. Pentru mulţi dintre ei însă acest loc a reprezentat totodată şi mormântul lor.

Construcţia Canalului-Marea Neagră avea să fie reluată 20 de ani mai târziu, la ordinul lui Nicolae Ceauşescu, şi încheiată în 1984. Lucrările au fost realizate, în cea mai mare parte, de militari, ajutaţi de muncitori, dar şi de elevi şi studenţi. 35.000 de oameni au lucrat la construcţia canalului, care are o lungime de aproape 65 de kilometri. Nimeni nu poate spune însă nici astăzi câţi deţinuţi politici şi-au pierdut viaţa pe şantierul canalului, în anii 50.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri