Avocatul lui Radu Mazăre: Nu există interceptări cu privire la luarea, darea, primirea sau promisiunea de mită

Data publicării:
catalin dancu

Ioan Cazacu, avocatul lui Avraham Morgenstern, a declarat că arestarea pentru 30 de zile ar fi o măsură prea aspră pentru cei doi și că „la acest moment nu este necesară luarea acestei măsuri preventive”.

Cătălin Dancu, avocatul lui Radu Mazăre, a susținut că Radu Mazăre s-a apărat spunând că tot ce a făcut a fost „în conformitate cu legea”.

Tot ce a făcut dint punct de vedere al operațiunlor și activităților le-a făcut numai în conformitate cu legea. A argumentat că toate operațiunile și tehnicile care privesc acest caz au fost supervizate pentru legalitate de Curtea de Conturi a României, supervizate și aprobate legal de Ministerul de Finanțe. Statul român a permis Primăriei Constanța să gireze financiar o operațiune privată în condițiile legale”, a declarat Cătălin Dancu.

Nu există interceptări cu privire la luarea, darea, primirea, promisiunea din partea primarului față de celălalt inculpat. Nu există niciun fel de probă directă sau indirectă pe care, de altfel, președinta completului le-a cerut expres procurorului să le precizeze”, a mai spus avocatul lui Radu Mazăre.

El a menționat că „off shore-urile nu au nicio legătură cu Radu Mazăre” și nici cu fratele acestuia, Alexandru Mazăre, senator PSD.

Dancu a precizat acest lucru deoarece banii ar fi fost primiți în mai multe tranșe și au urmat un circuit ascuns, susține DNA, prin intermediul unor conturi aparținând unor societăți off shore, conturi deschise la bănci din străinătate, „în jurisdicții cunoscute pentru condițiile restrictive privind cooperarea judiciară internațională în materie penală”.

Radu Mazăre și Avraham Morgenstern au fost reținuți aseară pentru 24 de ore și duși în arestul Poliției Capitalei. În dosar apare şi numele unui parlamentar, însă acestuia nu i-au fost aduse la cunoştinţă acuzaţiile şi identitatea sa nu a fost făcuta publică. Totuşi, cererile de arestare preventivă din dosar vor fi judecate de Înalta Curte, semn că în dosar este implicat un demnitar al statului. Surse judiciare spun că parlamentarul cercetat în dosar este fratele primarului, senatorul PSD Alexandru Mazăre.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri