Bărbat suspectat de trei crime, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare

Data publicării:
vasile lavric

În perioada termenului de încercare, Vasile Lavric trebuie să se prezinte, în anumite date fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava, să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte opt zile, precum şi întoarcerea, să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Suceava.

Vasile Lavric, în vârstă de 58 de ani, a fost acuzat de procurorii Parchetului instanţei supreme că în perioada 1995-2005 şi-ar fi ucis soţia şi pe cele două surori ale acesteia şi ar fi ascuns cadavrele, cele trei femei figurând ca dispărute.

Bărbatul a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu trei surori din Rădăuţi. Prima dintre ele, Iuliana, i-a fost iubită şi a dispărut în 1995, când avea 16 ani. A doua, Nicoleta Iordache, i-a devenit soţie în 1993 şi a dispărut în 2005, la 31 de ani, iar câteva luni mai târziu a dispărut şi cea de-a treia femeie, Ramona, în vârstă de 19 ani, cu care bărbatul are şi un copil.

Părinţii fetelor l-au acuzat încă de atunci de crimă, dar în lipsa probelor toate dosarele au fost închise.

Procurorii care s-au ocupat de acest dosar au probe din care rezultă că a treia soţie a lui Vasile Lavric a fost lovită în cap cu un obiect contondent, în 2000, femeia fiind internată în spital, potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ). La cinci ani după producerea acestui incident descoperit de anchetatori, respectiv în 2005, Nicoleta Lavric a fost dată dispărută.

Conform PICCJ, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a fost constituit, în 20 mai 2005, un dosar având ca obiect dispariţia a trei surori. În 5 septembrie 2006, anchetatorii au stabilit să nu înceapă urmărirea penală în acest dosar.

În noiembrie 2013, însă, procurorul general al României a decis preluarea dosarului, fiind, totodată, infirmată soluţia de netrimitere în judecată dispusă în cauză. Ulterior, în februarie 2014, procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică au dispus începerea urmăririi penale cu privire la faptă, respectiv tentativă la omor.

Anchetatorii au percheziţionat, în 14 aprilie 2014, locuinţa lui Vasile Lavric, din Rădăuţi, judeţul Suceava. La percheziţii, au fost găsite, într-un garaj, fragmente osoase, care au fost trimise la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru expertiză. De asemenea, anchetatorii au luat probe ADN de la rudele femeilor dispărute.

Conform anchetatorilor, prima crimă ar fi avut loc în 1995, când Lavric ar fi ucis-o pe Iuliana, una dintre cumnate, în urma unui conflict. În lipsa unor indicii că a avut loc o crimă, femeia a fost dată dispărută de către rude.

În 2005, Lavric şi-ar fi omorât soţia, Nicoleta, şi pe cea de-a doua soră a acesteia, Ramona, cu care ar fi trăit în concubinaj, cele două fiind date la rândul lor dispărute.

Bărbatul, care acum are 58 de ani şi şase copii, din mai multe relaţii, a fost căsătorit sau a trăit în concubinaj cu toate cele trei femei date dispărute.

Vasile Lavric a fost condamnat la trei ani de închisoare, în 1976, când avea 18 ani, pentru viol.

În urmă cu câțiva ani, Lavric a povestit, în presa locală, că s-a însurat, prima oară, înainte de a intra în puşcărie, cu o femeie pe care o chema tot Nicoleta, cu care a avut două fete. Femeia a divorţat înainte ca el să fie eliberat. După aceea, s-a căsătorit cu Cristina, cu care a avut doi copii. La 21 de ani, Cristina a făcut infarct. În 1993, bărbatul s-a căsătorit cu Nicoleta Iordache, când aceasta avea 18 ani. O soră a Nicoletei, Iuliana, a dispărut, în anul 1995, la vârsta de 16 ani. În anul 1999, Vasile Lavric ar fi avut o relaţie şi cu cealalată soră a Nicoletei, Ramona, atunci în vârstă de 13 ani. Un an mai târziu, Ramona a născut un copil. În 2005, Nicoleta a fost dată dispărută. După trei luni, a fost dată dispărută și Ramona.

Vasile Lavric este mecanic auto la Rădăuţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri