În magistratură nu sunt informatori sau colaboratori ai serviciilor de informaţii. Este concluzia la care a ajuns CSAT, după ce a verificat declaraţiile judecătorilor, procurorilor, personalului de specialitate juridică şi personalului auxiliar al instanţelor şi parchetelor.

Embed:

Astfel, s-a constatat că în magistratură nu activează ofiţeri sub acoperire, iar informaţiile au fost trimise la CSM şi la Ministerul Justiţiei.

Verificările vin chiar la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, care a cerut acest lucru din primăvara anului trecut. CSM a mai făcut o solicitare în acest sens şi în prima şedinţă a Consiliului din acest an.

Judecătorul Horaţius Dumbravă spunea atunci că aşteaptă un semnal de transparenţă din partea preşedintelui Klaus Iohannis care să spună că „nu este niciun judecător sau procuror ofiţer acoperit sau colaborator al serviciilor secrete”.

 

Urmăreşte Digi24.ro şi pe FACEBOOK şi TWITTER!

COMENTEAZA!