CSM a decis: va apăra judecătorii din dosarul lui Dan Voiculescu

Data publicării:
Dan Voiculescu dupa condamnare la IPJ Ilfov-Mediafax Foto-Octav Ganea

Totodată, Plenul Consiliului a hotărât sesizarea Consiliului Naţional al Audiovizualului cu privire la modul în care la anumite posturi de televiziune au fost făcute afirmaţii referitoare la dosarul ICA.

Inspectorii judiciari au stabilit că, după pronunţarea hotărârii definitive în doarul ICA, în media s-a purtat o campanie de presă cu scopul de a discredita judecătorii implicaţi în dosar.

Totodată, potrivit Inspecţiei Judiciare, în acele zile, s-a pus foarte mult în discuţie modul de funcţionare a sistemului judiciar şi s-a indus ideea unei funcţionări incorecte.

Raportul IJ a fost asumat azi de plenul CSM, care a decis să apere imparţialitatea şi independenţa celor doi magistraţi din dosar.

Afirmaţiile sunt de natură să discrediteze fără motiv sistemul judiciar, a stabilit CSM. 

Luând în considerare aspectele prezentate, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a reţinut că prezentarea către opinia publică a unor presupuse suspiciuni şi informaţii nereale privind nerespectarea legii de către magistraţi în instrumentarea dosarului ICA, cu depăşirea limitelor admisibile ale discursului public şi libertăţii de exprimare, are drept consecinţeatingerea independenţei magistraţilor implicaţi în soluţionarea cauzei, a independenţei sistemului judiciar în ansamblul său şi, implicit, alterarea încrederii cetăţenilor în funcţionarea sistemului judiciar”, se arată în comunicatul transmis astăzi de CSM.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri