Procesele privind clauzele abuzive din contractele de credit se vor judeca la Înalta Curte, iar eventualele anulări are clauzelor nu se vor aplica retroactiv.

Asta şi-a asumat Guvernul în scrisoarea de intenţie pe care o va trimite Fondului Monetar Internaţional luna viitoare. Sunt, practic, primele măsuri concrete decise de autorităţi în ultimele şase luni.

Au amânat de două ori introducerea în legislaţie a unor prevederi ce ar permite tuturor clienţilor să primească anularea unor clauze considerate abuzive, odată ce instanţa a dat deja câştig de cauză unor situaţii similare. 

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, anunța la începutul lunii iulie un studiu realizat de Banca Centrală privind clauzele abuzive din contractele băncilor ce relevă un „impact major" asupra sistemului bancar și asupra deponenților, considerând că aceștia din urmă trebuie să fie protejați în locul debitorilor care dau în judecată băncile. Cu alte cuvinte, 1 miliard de euro ar fi pierderea sistemului bancar, dar care ar afecta întreaga economie - și cam tot un miliard de euro ar putea fi amenda statului pentru nerespectarea legislației europene.

Cele mai des întâlnite clauze abuzive sunt majorarea dobânzilor și comisioanele ilegale, dar și prezenţa unui comision de risc, a unui indice de referinţă variabil pentru dobândă, dar netransparent, în care băncile pretind că includ şi costul rezervelor minime obligatorii.

Desi aceste clauze se mai găsesc încă în multe contracte, multe instituții bancare au început să își regândească strategiile și comunnicarea pe care o au cu clienții lor.

 

COMENTEAZA!