Curtea Constituţională: Arestul la domiciliu este echivalent cu detenţia

Data publicării:
ccr ciocanel mic ccr ro

Cererea DNA a fost invocată în dosarul omului de afaceri Gruia Stoica. Patronul GFR este în arest la domiciliu de aproape un an.

La începutul lunii, o primă instanţă l-a condamnat pe Gruia Stoica la patru ani de închisoare cu executare. Dacă decizia rămâne definitivă şi după încă un an de proces, omul de afaceri deja şi-a ispăşit jumătate de pedeapsă. DNA a susţinut că zilele de arest la domiciliu nu ar trebui scăzute integral din pedeapsă, însă CCR nu a fost de acord.

„Curtea apreciază că eventuala diferență de confort sau regim între diferitele locații (privative de libertate) nu este o condiție a stabilirii dacă măsura respectivă este sau nu o măsură privativă de libertate”, se arată în motivarea deciziei Curţii.

Membrii CCR explică, totodată, că practica există şi în alte state. Astfel, în Bulgaria o zi de arest la domiciliu este considerată o zi de închisoare, la fel ca în Letonia. Pe de altă parte, în Ungaria o zi de închisoare este echivalentă cu patru zile de arest la domiciliu.

În ultimul an, de la introducerea în legislaţia românească a arestului la domiciliu, peste 100 de persoane au primit această măsură. Unii dintre politicienii care au trecut prin arest au criticat aspru condiţiile de detenţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum schimbi cel mai avantajos lei în euro în 2026. Trucurile folosite de români pentru curs mai bun
Digi FM
Elena Merișoreanu, adevărul despre intervențiile estetice la 78 de ani: „Îmi place să mă îngrijesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Rihanna și-a făcut un tatuaj desenat chiar de copiii ei. Poate părea banal sau chiar absurd, dar pentru ea e...
Film Now
Prima imagine din „The Resurrection of the Christ”. Mel Gibson: E mai mult decât un film, este misiunea mea...
Adevarul
Restaurantul lui Pescobar din Londra, închis din cauza restanțelor la chirie
Newsweek
Pensiile din iunie ar putea ajunge cu întârziere. În ce zi intră pensia pe card? Cine ia bani în plus?
Digi FM
Ceas de un milion de euro, furat dintr-un celebru hotel din Cannes. Bijuteriile turiştilor bogaţi, tința...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
5 obiceiuri de dimineață la care un neurolog a renunțat. Cum îți sabotezi creierul fără să-ți dai seama
Digi Animal World
Ce înseamnă când pisica ta doarme la picioarele tale. Mulți stăpâni nu știau asta
Film Now
Antonio Banderas, reacție fermă după zvonurile privind probleme financiare: „Sunt foarte bine!” Cum justifică...
UTV
Vedetele din România au atras privirile la Cannes 2026. Mădălina Ghenea și Andreea Esca au strălucit pe...