DNA cere arestarea lui Alexander Adamescu, fiul patronului Astra Asigurări

Data publicării:
ADAM 1

În cursul lunilor iunie și decembrie 2013, Alexander Adamescu, „împreună cu tatăl său a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraților Stanciu Ion și Rovența Elena, judecători la Tribunalul București - Secția VII Civilă pentru ca în schimb, aceștia să dispună, în dosare privind procedura insolvenței, soluții favorabile unora dintre societățile la care acționar era Adamescu Grigore Dan”, susțin procurorii DNA.

Până în prezent, procurorii anticorupție au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezența inculpatului în fața organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor față de el și în final sustragerea de la urmărirea penală.

„Având în vedere aspectele menționate anterior, la data de 25 martie 2016, procurorii au înaintat Tribunalului București referatul cu propunere de arestare preventivă în lipsă a inculpatului Adamescu Bogdan Alexander, pe o perioadă de 30 zile, de la data punerii în executarea a mandatului de arestare preventivă. Acest dosar s-a constituit ca urmare a disjungerii dintr-o cauză penală în care au fost trimiși în judecată patru judecători din cadrul Tribunalului București – Secția a VII-a civilă, în legătură cu pretinderea și primirea unor sume de bani și bunuri în schimbul favorizării unor interese de afaceri”, se arată într-un comunicat DNA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...