Dan Șova a fost la DNA: "Chestiuni procedurale. Nu am dat declaraţii"

Data publicării:
Dan Sova la DNA-Mediafax Foto-Liviu Adascalitei

ACTUALIZARE 9.14. Dan Şova a ieşit de la DNA. El a declarat că nu a dat declaraţii şi că a fost chemat pentru „chestiuni procedurale”, privind „nişte documente interne”.

Întrebat dacă a dat alte declaraţii, Şova a negat.


Dan Șova a intrat în jurul orei 8.30 în sediul Direcției Naționale Anticorupție și nu a făcut declarații.

Potrivit unor surse judiciare, el urmează să dea declarații în dosarul în care este cercetat pentru complicitate la abuz în serviciu, în legătură cu contractele încheiate de firma sa de avocatură cu complexurile Turceni şi Rovinari.

Totul ar fi plecat de la o sesizare depusă de ANAF în 2011, atunci când inspectorii au avut bănuieli că ar putea să fie ilegalități în încheierea acestor contracte. 

Dan Şova este urmărit penal pentru trei fapte de complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat trei contracte de asistenţă juridică cu complexurile Turceni şi Rovinari, în urma cărora acestea ar fi fost prejudiciate cu aproape 3,5 milioane de lei.

Potrivit procurorilor DNA, în perioada ianuarie - 13 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre Complexul Energetic Turceni (CET) şi ICM - SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, a insistat pe lângă Dumitru Cristea, la data faptelor director general şi ordonator de credite al CET, să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

În acest fel, Şova ar fi contribuit la decizia lui Cristea de a încheia nelegal, la 13 februarie 2008, contractul de asistenţă juridică între CET şi SCA "Şova şi Asociaţii". De asemenea, ar fi conceput termenii şi condiţiile contractului şi l-a semnat din partea SCA "Şova şi Asociaţii", obținând un folos necuvenit pentru societate de 1.242.018 lei (inclusiv onorariul de succes), susţin procurorii anticorupţie.

Într-un alt caz, în perioada 2 octombrie - 1 noiembrie 2007, cu ştiinţă, în contextul litigiului dintre CET şi Electrica, Dan Şova ar fi insistat pe lângă Cristea să încheie un contract distinct de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu, "contribuind astfel la decizia acestuia de a încheia nelegal un act adiţional la contractul de asistenţă juridică". Şi în acest caz, Şova ar fi conceput termenii şi condiţiile actului adiţional, l-a semnat din partea SCA "Şova şi Asociaţii", obținând un folos necuvenit pentru societate de 1.142.400 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Totodată, în perioada ianuarie - 14 februarie 2008, Dan Şova, cu ştiinţă, în contextul unui alt litigiu, dintre Complexul Energetic Rovinari (CER) şi ICM - SC pentru Închiderea-Conservarea Minelor SA, ar fi insistat pe lângă directorul general al CER, să încheie un contract de asistenţă juridică cu privire la respectivul litigiu.

Astfel, Şova ar fi contribuind la decizia directorului de a încheia nelegal contractul de asistență juridică, la 14 februarie 2008, între Complexul Energetic Rovinari şi SCA "Şova şi Asociaţii", ar fi conceput termenii şi contractului, semnându-l din partea societăţii pe care o reprezenta. În urma acestui contract, societatea de avocaţi a obţinut suma de 1.071.336,80 lei (inclusiv onorariul de succes), au mai arătat procurorii.

Potrivit DNA, suma totală reprezentând folos necuvenit în favoarea SCA "Şova şi Asociaţii", ca urmare a contractelor de asistență juridică încheiate cu complexurile energetice Turceni și Rovinari este estimată la valoarea de 3.455.754 de lei.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal Dan Laurenţiu Ciurel, director de Investiţii la Complexul Energetic Rovinari la data faptelor, şi fostul director general al Complexului Energetic Turceni Dumitru Cristea, pentru abuz în serviciu.

Dan Şova este cercetat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi în dosarul desprins din cel al retrocedării ilegale de păduri, alături de fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri