INTERCEPTĂRI. Ioan Neculaie, arestat preventiv, către un martor: „Să nu fi spus vreo prostie pe acolo...”

Data publicării:
necul

Omul de afaceri - spun anchetatorii - apela la ajutorul unor funcţionari publici - pe care apoi îi recruta pentru a-i angaja în firmele sale -, pentru a face evaziune fiscală. Asta reiese din declaraţiile martorilor audiaţi. Fostul comisar şef al Gărzii Financiare Braşov, care a fost angajat ulterior ca director în cadrul grupului de firme controlat de Ioan Neculaie, a povestit procurorilor că omul de afaceri i-a cerut sfatul pentru operaţiunea de vânzare a bazei sportive ICIM către FC Braşov.

Declaraţie suspect: „Au discutat că trebuie aşteptat ca ICIM să iasă din insolvenţă, se ştia că va ieşi cu TVA de recuperat şi se dorea vânzarea activelor de la baza sportivă ICIM către FC Braşov. În acest fel, FC Braşov scăpa de TVA-ul datorat, ICIM compensa parte din TVA cu TVA-ul de recuperat de la stat, urmând ca FC Braşov să achite ratele lunare către ICIM SA conform contractului, iar ICIM SA să achite TVA-ul la stat”.

Procurorii spun că baza sportivă a fost supraevaluată, astfel încât după vânzarea între două firme din acelaşi grup, Ioan Neculaie ar fi cerut TVA de 9 milioane de lei de la stat.

Reporter: „Aţi înregistrat în contabilitate investiţii fictive, la stadionul ICIM?”

Ioan Neculaie: „Du-te, mă, de-aici cu investiţiile tale fictive! Cum să facem noi aşa ceva?”

Potrivit procurorilor, Ioan Neculaie ar fi vrut să se asigure că în acte returnarea de TVA este legală.

Ioan Neculaie: Aşa, aşa, că atunci când a trebuit să facturăm pentru ICIM, n-am mai putut factura că ICIM-ul era în insolvenţă.

Doamnă: „Da!”

Ioan Neculaie: „Am facturat, în schimb, toată achiziţia materială de unde am dedus TVA la Level (o altă firmă din grup) am facturat-o către.... să nu ne acuze cineva de evaziune, tocmai pentru asta am facturat doar 15 milioane de...”.

Doamnă: „Da, păi asta a fost în urma controlului care a fost la Level exact, în 2010. Că erau trecute lucrări în curs şi neterminate şi ce-a găsit în evidenţă, ne-a pus să facturăm atunci”.

Ioan Neculaie: „Da, şi s-a facturat corect”.

Doamnă: „Da, da, da”.

Sursa: referatul procurorilor

Procurorii spun că Ioan Neculaie a discutat telefonic cu aproape toţi cei care au fost la audieri, încercând să afle ce au declarat sau să le influenţeze mărturiile. Cei mai mulţi martori au fost audiaţi înainte de reţinerea omului de afaceri, în 28 ianuarie.

Ioan Neculaie: „Ce-ai mai spus ? Să nu fi spus vreo prostie pe acolo...”

Domn: „N-am spus, am spus numai ce am ştiut eu, dacă n-am ştiut nimic, de unde să le ştiu, dacă n-aveam la cunoştinţă... cu privire la toate chestiunile astea, eu am fost fictiv, n-am ştiut exact, ce şi cum...”

Ioan Neculaie „Cum ai fost fictiv, cum adică fictiv ?”

Domn: „Pus acolo în consiliu, şi la astea n-am avut cunoştinţă de ICIM, nici măcar nu eram la ICIM, eram la FC Braşov”.

Ioan Neculaie: „Păi şi cum să fii pus fictiv, ai fost pus legal, nu fictiv”.

Domn: „Da!”

Ioan Neculaie: „Nu erai legal?”

Domn: „Ba da, legal!”

Sursa: referatul procurorilor

Anchetatorii mai spun că au cerut arestarea lui Ioan Neculaie tocmai pentru că acesta a încercat să facă presiuni asupra martorilor.

Citiți și:

Ioan Neculaie, arestat preventiv

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri