Ioan Becali a cerut eliberarea pe motive medicale: Nu vreau să mor în penitenciar. Decizia instanței

Data publicării:
ioan becali

 

Actualizare: Fostul impresar Ioan Becali rămâne în penitenciar, după ce Judecătoria Sectorului 4 a respins, miercuri, cererea de liberare condiţionată, după ce a executat doi ani şi patru luni din pedeapsa de şase ani şi patru luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători. Ioan Becali poate contesta decizia la Tribunalul Bucureşti, care va decide definitiv dacă poate fi pus în libertate, în caz contrar acesta putând formula următoarea cerere de liberare condiţionată abia în iunie 2017. 


Ioan Becali a primit aviz favorabil pentru eliberare condiționată din partea Penitenciarului Jilava, după ce a executat o treime din pedeapsa de 6 ani și 4 luni închisoare primită în dosarul transferurilor din fotbal.

Avocatul lui Ioan Becali a susținut în sala de judecată că fostul impresar a îndeplinit fracția din pedeapsă pentru a fi eliberat din închisoare și are probleme medicale, fiind internat de mai multe ori în spital.

„Ioan Becali a fost internat de mai multe ori în spital public, are multe probleme de sănătate, are nevoie de îngrijiri medicale. A avut parte de 14 recompense, din care 3 permisii, restul suplimentare drept la pachet și vizită. În timpul permisiilor a dovedit că respectă comunitatea. În luna martie, a avut o permisie de 5 zile”, a declarat avocatul, potrivit Agerpres.

„Nu vreau să mor în penitenciar! Vreau să mor în brațele familiei!”, a spus și Ioan Becali în instanță.

De cealaltă parte, procurorul de ședință a declarat că nu există nicio dovadă că Ioan Becali a plătit prejudiciul în dosarul transferurilor, aceasta fiind o condiție pentru eliberarea condiționată.

„Plata obligațiilor civile ține de reeducarea în penitenciar. Nu există nicio dovadă că Ioan Becali înțelege să acopere prejudiciul și să arate că și-a schimbat atitudinea, că dă dovezi de îndreptare”, a arătat procurorul.

Ioan Becali a recunoscut că nu a plătit prejudiciul din dosarul transferurilor, susținând că are averea sub sechestru, printre care și un bloc evaluat la un milion de euro.

„Procurorii sunt 'Gică-contra'. Au repetat același lucru la toate cererile mele. M-am comportat atât de bine, iar cei din comisie au văzut acest lucru. Eu am încredere în judecători”, a mai spus Ioan Becali.

Instanța a rămas în pronunțare pe cererea de eliberare condiționată în cazul lui Ioan Becali.

Fostul impresar se află încarcerat la Penitenciarul Jilava, după ce a stat aproape doi ani la Penitenciarul Poarta Albă, timp în care a făcut trei cereri de eliberare condiționată, toate fiind însă respinse de instanțele din Constanța.

În martie 2014, Ioan Becali a fost condamnat la 6 ani și 4 luni închisoare în dosarul transferurilor, alături de alți șapte reprezentanți ai fotbalului românesc. În prezent, doar Ioan Becali, Victor Becali și Cristian Borcea se mai află în detenție, restul fiind eliberați condiționat.

Potrivit DNA, faptele săvârșite de cei opt oameni din fotbal au provocat un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal, o parte dintre banii obținuți din transferuri fiind "spălați" prin intermediul unor firme off-shore.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri