Laura Codruța Kovesi: „Nu tot Parlamentul este rău”

Data publicării:
parlament

„Eu sunt convinsă că nu lucrăm după sentimente, dacă suntem impatici sau antipatici. Ocupăm funcții publice și trebuie în îndeplinim ce scrie în fișa pstului. Asta facem ca procurori și asta ar trebui să facă toți cei care ocupă funcții publice”, a răspuns Laura Codruța Kovesi, întrebat cine ar putea fi partenerii DNA legat de modificările privind Codul de Procedură Penală.

Șefa DNA a adăugat că un partener îl constituie Ministerul Justiției, iar unul foarte important ar fi Parlamentul.

„În Parlament se dezbat foarte multe proiecte care vizează modificări la Codul de procedură penală. Am spus că îmi doresc să nu peticim justiția și atunci când se debzat legi care vizează activitatea DNA mi-aș dori să fim consultați. Din păcate am avut experiențe neplăcute pe aceste modificări, de foarte multe ori au apărut modificări intempestive pe ordinea de zi. Intervenția cetățenilro ne-au salvat de foarte multe ori. Mai sunt decizii ale CCR care au fost date în anii trecuți și în 2014 am spus că vor fi foarte multe probleme, am foarte criticată la momentul respectiv dar mi-am păstrat părerea. Iat că CCR a validat acea opinie. O parte au fost rezolvate rapid, la controlul judiciar a fost dată repede o OUG”, a spus Laura codruța Kovesi.

Întrebată dacă sunt oameni importanți cu funcții politice care nu doresc ca activitatea DNA să continuie în același ritm, procurorul șef al DNA a răspuns că da, însă cei care susțin activitatea DNA sunt mult mai mulți.

„Din păcate, din categoria celor care doresc să nu continuăm activitatea sau să avem piedici, sunt și printre cei care lucrează în anumite instituții care au atribuții legate de administrarea justiției. Azi în Parlament s-a dezbătut o cerere de arestare preventivă, am primit aprobare pentru a reține o persoană dar nu și pentru a propune arestarea preventivă. Simplu fapt că ei nu motivează aceste decizii nici nu pot comenta. Dacă ele ar fi motivate aș putea să știu de ce se resping aceste avize, nu îi obligă nimeni să motiveze aceste soluții”, a adăugat șefa DNA.

„Până la urmă este o decizie politică care intervine într-o procedură judiciară. N-ar trebui să intervină un vot politic într-o procedură judiciară. Această atribuție ar trebui să aparțină exclusiv judecătorului”, a mai spus ea.

„Sunt în Parlament și oameni care susțin DNA, sunt parlamentari care au votat pentru admiterea propunerilor noastre. Deci nu tot Parlamentul... nu trebuie să spunem că tot Parlamentul este rău. Sunt oameni în Parlament care de foarte multe ori au votat pentru avize”, a subliniat Laura Codruța Kovesi.

Urmăriți întreaga emisiunea în videoul de mai sus.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri